Centrul comercial UNIC – în fața unei noi etape de dezvoltare

15 Apr. 2022, 11:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Apr. 2022, 11:04 // Actual //  bani.md

Creat încă în îndepărtatul 1945, Centrul comercial UNIC este o veritabilă carte de vizită a Chişinăului. De-a lungul anilor, UNIC a cunoscut diverse etape de dezvoltare, dar, cu siguranţă, centrul comercial a trecut la un nou nivel abia în 2016, odată cu venirea la cârma acestuia a noilor proprietari, informează TRIBUNA.

În scurt timp, imaginea faţadei Centrului UNIC se schimbă radical, iar modernizarea are loc în baza unui concept creat de arhitecții de la cunoscuta companie germană Chapman and Taylor.

Noul proprietar a făcut investiţii serioase în infrastructura edificiului, acestea fiind îndreptate spre amenajarea scuarului din fața Centrului Comercial și amenajarea teritoriului adiacent de pe str. Ismail. Astfel, au fost demolate toate construcțiile ușor demontabile – piața de flori, terasa de vară etc., iar în rezultat această zonă din centrul capitalei a căpătat cu totul altă „față”, mult mai atractivă.

Schimbările benefice demarate de noii proprietari au condus la atragerea mai multor branduri cunoscute. Astfel, printre cei 327 de agenți economici ce activează acum în cadrul Centrului pot fi menționați: ENTER, PROMSTORE, McDonald’s, Meli Melo, Vizaje-Nica, Papirus, Moon Glow, MySkin, Cristina, Alina Bradu, Vitalie Burlacu, MAIB, Fincombank etc.

Noii proprietari nu ascund că lucrările de modernizare şi investiţiile nu se opresc aici. Astfel, la etapa următoare vor fi făcute serioase investiţii pentru creșterea confortului și amenajarea zonei, astfel încât aceasta să devină cel mai frumos loc de agrement și relaxare din mun. Chișinău, destinat chișinăuienilor și oaspeților capitalei.

Planurile de dezvoltare pe termen scurt și mediu țin inclusiv și de creşterea numărului locurilor de parcare – de la 240 la 609. Şi acestea vor fi create fără a fi afectat scuarului din faţa Centrului Comercial.

De asemenea, urmează a fi atrase noi branduri cunoscute la nivel mondial. Cinci astfel de branduri deja şi-au dat acordul să-şi înceapă activitatea în cadrul Centrului, inclusiv aici a fost deschis primul magazin din Republica Moldova sub brandul KOTON.

Şi toate acestea Centrul Comercial UNIC le face sub sloganul: Totul pentru locuitorii şi oaspeţii capitalei! Totul pentru oameni!

 

20 Iun. 2026, 11:14
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:14 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Indicatorii monetari ai Republicii Moldova au continuat să avanseze în luna mai 2026, pe fondul creșterii depozitelor bancare și al extinderii creditării economiei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM).

Astfel, baza monetară a ajuns la 84,17 miliarde de lei, în creștere cu 0,5% față de luna aprilie. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, avansul a fost de 7,2%, ceea ce înseamnă o majorare de peste 5,6 miliarde de lei.

Masa monetară în sens larg (M3), principalul indicator al lichidității din economie, a atins 198,2 miliarde de lei, înregistrând o creștere lunară de 1,4% și una anuală de 13,5%. Față de mai 2025, în economie circulă cu peste 23,5 miliarde de lei mai mulți bani.

Soldul depozitelor bancare a urcat la 145,67 miliarde de lei, cu 1,6% peste nivelul din aprilie și cu 13,2% mai mult comparativ cu anul precedent. Creșterea a fost susținută atât de depozitele în moneda națională, care au ajuns la 97,9 miliarde de lei, cât și de cele în valută, care au totalizat 47,8 miliarde de lei.

Datele BNM arată că depozitele la vedere în lei moldovenești reprezintă cea mai mare componentă a masei monetare, cu o pondere de 29,2%, urmate de banii aflați în circulație, care dețin 26,5% din total.

În același timp, soldul cererilor față de economie – indicator ce reflectă finanțarea acordată sectorului privat și altor participanți din economie – a crescut la 114,1 miliarde de lei, cu 1,9% față de luna precedentă și cu 24% comparativ cu mai 2025.

Creditele și alte cereri în moneda națională au însumat 87,27 miliarde de lei, în timp ce finanțările în valută au ajuns la echivalentul a 26,83 miliarde de lei. Exprimate în euro, cererile față de economie în valută au totalizat 1,334 miliarde euro, în creștere cu 2,2% față de aprilie.

Potrivit BNM, cele mai mari volume de credite sunt concentrate în sectorul companiilor private nefinanciare, care au contractat finanțări de aproape 56 miliarde de lei, echivalentul a aproape jumătate din totalul cererilor față de economie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!