Stimulentele statului chinez au ajutat la depășirea crizei financiare din 2008. Acum, însă, ieșirea dificilă din pandemie a Chinei și tensiunile geopolitice reduc șansele ca Beijingul să întrerupă recesiunea globală.
Întreaga lume privește cu teamă la o iminentă recesiune. Ultimul lucru pe care politicienii occidentali și-l doresc acum este ca și China, cel mai puternic motor al creșterii economice globale de la criza financiară din 2008, să sufere o defecțiune sistemică în demersul ei de redresare. Din păcate, chiar asta se întâmplă: de când a pus capăt celor trei ani de politică „zero covid”, începând cu luna decembrie, a doua cea mai mare economie a lumii nu funcționează la capacitatea optimă.
Importurile Chinei s-au contractat în aprilie cu 7,9%, în timp ce exporturile au crescut într-un ritm mai lent, de 8,5%, comparativ cu 14,8% în martie. Prețurile de consum au crescut în aprilie în cel mai scăzut tempo din ultimii doi ani, în vreme ce deflația la poarta fabricii – prețurile oferite de angrosiștii industriali din China – s-a accentuat.
Între timp, noile împrumuturi bancare au scăzut mult mai brusc decât se aștepta, în aprilie – 718,8 miliarde de yuani (94,5 miliarde euro), mai puțin de o cincime față de suma din martie.
S-a încheiat epoca de aur a Chinei?
„Economia Chinei nu este pe cale să explodeze, dar nici nu se întoarce în deceniul de aur al anilor 2010, când a crescut la un nivel de două cifre”, a apreciat, într-o discuție cu DW, Steve Tsang, director al Institutului Chinez de la Școala de Studii Orientale și Africane din Londra.
O revenire puternică în China ar compensa încetinirea așteptată în alte părți ale lumii, ca urmare a politicilor de înăsprire monetară dispuse de băncile centrale în ultimele 12-18 luni.
Stimulentele uriașe oferite de Guvernul Chinei după criza financiară din 2008/09 au ajutat economia mondială să se redreseze, în bună măsură grație apetitului nesățios al gigantului asiatic pentru materii prime importate, necesare proiectelor de infrastructură. Dar acele măsuri din trecut au lăsat China blocată într-un munte de datorii. În martie, Fondul Monetar Internațional a avertizat că numai restanțele neachitate de administrațiile locale a ajuns la un record de 66 de trilioane de yuani, echivalentul a jumătate din produsul intern brut al țării. Occidentalii care se roagă pentru o revigorare a economiei chineze își fac iluzii, crede Tsang.
Amenințările la adresa Taiwanului izolează China
Și nu doar finanțele publice degradate ale Chinei sunt motivul acestor speranțe deșarte. Amenințările cu invadarea Taiwanului, insula asupra căreia Beijingul pretinde suveranitate, continuă să antagonizeze China cu Occidentul. Legăturile de prietenie cu Moscova și neutralitatea față de invadarea Ucrainei sunt alte probleme controversate care au influențat colaborarea economică globală.
„În ceea ce privește Taiwanul, tensiunile în creștere sau chiar un eventual război ar duce la o schimbare seismică”, apreciază Pushan Dutt, profesor de economie la școala de afaceri INSEAD din Singapore. „Companiile multinaționale ar părăsi China, piețele sale de export vor fi închise și vor fi aplicate sancțiuni”, a estimat profesorul într-o analiză pentru DW.
Tensiunile comerciale dintre Beijing și Washington, din perioada când la Casa Albă se afla Donald Trump, au persistat și de la preluarea Administrației de către președintele Joe Biden. Tarifele și taxele „ochi pentru ochi” au dus la sancțiuni americane aplicate mai multor companii și oficiali chinezi. Washingtonul a restricționat chiar accesul Chinei la tehnologia sa de semiconductori și inteligență artificială, din motive de securitate națională.
„Politica externă practicată de președintele chinez Xi Jinping a făcut ca SUA și alte țări occidentale să caute o decuplare sau să se reducă dependența relațiilor economice de China. Aceasta înseamnă că un factor cheie care susținuse anterior creșterea rapidă în China acum slăbește”, remarcă Tsang.
Liderii politici occidentali văd din ce în ce mai mult inițiativa „Belt and Road”, de investiții chineze în proiecte de infrastructură mare, ca pe o amenințare la adresa propriilor interese naționale. Deseori numită „Noul Drum al Mătăsii”, inițiativa reprezintă o participare financiară de peste 77 de miliarde de euro a Chinei în construcțiile de drumuri, poduri, porturi și spitale din peste 150 de țări. Proiectul a atras națiuni în curs de dezvoltare în capcana unor datorii uriașe, greu de returnat, și le-a slăbit legăturile cu Occidentul.
Luna trecută, președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a deplâns și posibila fragmentare a economiei globale în blocuri rivale conduse de China și SUA, avertizând că aceasta va afecta creșterea și va amplifica inflația.
Între creșterea calității și obstacolul Xi
Un alt motiv pentru ritmul mai puțin exploziv al redresării chineze este planul strategic al Beijingului de a muta economia în lanțul valoric, acordând prioritate mai degrabă calității decât, cum se întâmpla până acum, cantității. Aceste reforme necesită însă timp. „China a încercat o schimbare, de la a fi un producător low-end la o poziție dominantă în industriile viitorului – inteligență artificială, robotică, semiconductori”, punctează Dutt.
Pe măsură ce se îndepărtează de industriile grele, controlate de companiile de stat, către inovație și consumul intern, o încetinire a creșterii va rămâne „un corolar natural”, a adăugat pentru DW profesorul din Singapore.
Tsang a mai explicat, pentru DW, că deși Xi dorește în mod clar ca economia chineză să devină mai dinamică, puternică și inovatoare, „politicile sale produc adesea efectul opus”. Președintele Xi „își întărește puterea și nu admite existența greșelilor”, ceea ce face „practic imposibil pentru tehnocrații din China să opereze ajustările necesare pentru a revitaliza economia”, a adăugat Tsang.
Și, cu toate acestea, FMI prezice că, pentru următorii cinci ani, China va continua să rămână cel mai mare motor al creșterii economice globale, contribuind cu aproximativ 22,6%, comparativ cu doar 11,3% cât este aportul Statelor Unite. Chiar dacă asistăm la o încetinire a cererii occidentale, cu un impact negativ evident asupra exporturilor chineze, economia internă are mult spațiul de creștere, în special ca urmare a cererii reținute din cei trei ani pandemici de izolare.
„Consumatorii chinezi au acumulat 2,6 trilioane de dolari de economii în exces”, ceea ce, în opinia lui Dutt, este un mesaj economic clar: „Așteptați-vă ca sectorul serviciilor să-și recupereze slăbiciunea pe termen scurt”.
