Ciocolata riscă să se scumpească! Preţuri record la cacao din cauza fenomenului El Nino din vestul Africii

09 Feb. 2024, 14:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Feb. 2024, 14:07 // Actual //  bani.md

Costurile cu principalul ingredient din care se produce ciocolata s-au dublat în ultimul an şi joi au atins un nou maxim istoric, după ce vremea secetoasă a afectat arborii de cacao din vestul Africii, informează BBC.

La bursa de materii prime de la New York, tona de cacao a atins joi un nou record de 5.874 de dolari pe tonă, pentru a încheia şedinţa la 5.805 dolari pe tonă. De la începutul anului trecut şi până în prezent, cotaţia la cacao a crescut cu aproximativ 90%.

Creşterea preţurilor la cacao se repercutează deja asupra consumatorilor şi pune presiune asupra marilor producători de ciocolată.

„Preţurile istorice la ciocolată sunt aşteptate să limiteze creşterea veniturilor în acest an”, a avertizat, joi, grupul american Hershey, unul dintre cei mai mari producători mondiali de ciocolată. Directorul general de la Hershey, Michele Buck, nu a exclus posibilitatea majorării preţurilor pentru consumatori. „Nu putem vorbi despre politica de preţuri din viitor. Având în vedere unde sunt preţurile la cacao, ne vom utiliza toate instrumentele de care dispunem inclusiv politica de preţuri, astfel încât să ne gestionăm afacerile”, a spus Buck la o reuniune cu analiştii.

Luna trecută, grupul Mondelez, proprietarul mărcii Cadbury, a identificat şi el creşterea costurilor cu ingredientele drept una dintre principalele provocări cu care se va confrunta anul acesta. Directorul financiar, Luca Zaramella, a spus că Mondelez a sesizat o „creştere semnificativă a preţurilor la cacao şi zahăr”.

Fenomenul meteo El Nino a provocat o vreme secetoasă în Ghana şi Coasta de Fildeş, primii doi producători mondiali de boabe de cacao. Temperaturile mai ridicate şi modificarea precipitaţiilor ca urmare a schimbărilor climatice pot avea şi ele un impact asupra recoltelor.

„Traderii se tem de un alt an cu producţie mică şi aceste îngrijorări au fost intensificate de fenomenul El Nino care ameninţă culturile din Africa de Vest cu vreme secetoasă”, a spus Jack Scoville, analist la Price Futures Group.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2025, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2025, 18:00 // Actual //  Ursu Victor

Procesul de achiziție a gazului pentru perioada următoare a fost încheiat, iar în prezent se fac ultimele calcule financiare, anunță Alexandr Slusari, reprezentant în Consiliul de Administrație al Energocom. Potrivit acestuia, prețul mediu ponderat va fi un pic mai mic de 410 euro pentru 1000 m³, ceea ce reprezintă o evoluție favorabilă față de valorile estimate anterior.

Experții în energetică consideră că noul preț de achiziție creează premise pentru o posibilă reducere a tarifelor la consumatori. Conform estimărilor preliminare, ajustarea ar putea fi de aproximativ 1 leu pe metrul cub, în cazul în care condițiile rămân stabile și ANRE validează calculele.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII