Creditele prin „373” se scumpesc ușor în 2026. ODA anunță noile rate de referință

28 Nov. 2025, 15:52
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Nov. 2025, 15:52 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Ratele de referință pentru programul „373” vor crește în trimestrul I al anului 2026, ceea ce înseamnă că finanțările garantate prin program s-ar putea scumpi ușor. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) anunță că, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, rata aplicabilă creditelor în monedă națională va fi de 5,67% anual, iar pentru creditele în valută – 1,29% anual.

Prin comparație, în trimestrul actual (1 octombrie – 31 decembrie 2025), ratele sunt de 5,46% pentru împrumuturile în lei și 1,22% pentru cele în valută.

Calculul se bazează pe media ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase pe termen de 6–12 luni la nivelul sectorului bancar, conform datelor BNM.

Potrivit datelor oficiale, până în prezent, 979 de antreprenori, adică doar 2,36% din aproximativ 41 500 de întreprinderi active, au contractat credite de peste 4 miliarde de lei prin programul ”373”.  Chișinăul rămâne lider după investiții cu 2,566 miliarde de lei, urmat de regiunea Centru (1,892 miliarde lei). În regiunea Nord valoarea proiectelor finanțate ajunge la 965 milioane de lei, în Sud la 347 milioane, iar în UTA Găgăuzia la 233 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

14 Iun. 2026, 08:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Iun. 2026, 08:54 // Actual //  Ursu Victor

Șase cetățeni georgieni au fost condamnați de justiția franceză pentru implicarea într-o schemă sofisticată de furt al unor opere rare ale literaturii ruse din biblioteci prestigioase din Paris și Lyon, relatează publicația Le Monde.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a înlocuit sistematic volumele originale cu copii realizate special pentru a nu trezi suspiciuni. Printre autorii vizați s-au numărat Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov și Evgheni Baratînski.

Cinci bărbați și o femeie au fost găsiți vinovați de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, iar o parte dintre aceștia au fost condamnați și pentru furtul unor bunuri care fac parte din patrimoniul cultural.

Printre inculpați se numără doi cetățeni georgieni extrădați în Franța după ce au fost condamnați în alte state europene pentru fapte similare. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, condamnat anterior în Lituania pentru organizarea furtului unor publicații din secolul al XIX-lea, a primit cea mai severă pedeapsă: șapte ani de închisoare și interdicție pe viață de a intra pe teritoriul Franței după executarea pedepsei. Un alt inculpat, condamnat anterior în Estonia, a primit patru ani de detenție.

Alți doi membri ai grupării au fost judecați în lipsă, după ce au fost arestați în Georgia, stat care nu își extrădează cetățenii. Tribunalul penal din Paris i-a condamnat la câte șase ani de închisoare și a emis mandate de arestare pe numele lor.

În pledoaria finală, procurorul a descris operațiunea drept „un adevărat jaf al unor comori culturale”, desfășurat la scară largă, cu minuțiozitate și cinism.

Furturile au avut loc în 2023 la biblioteca Diderot a Școlii Normale Superioare din Lyon, la Biblioteca Națională a Franței și la biblioteca universitară de limbi și civilizații din Paris.

Ancheta a stabilit că suspecții vizitau inițial bibliotecile sub pretextul cercetării academice. Ei fotografiau volumele rare și le măsurau cu atenție, după care reveneau ulterior cu reproduceri realizate la dimensiuni identice, pe care le schimbau cu exemplarele originale.

Printre cărțile furate se numără șase ediții ale operelor lui Pușkin, două ediții ale lui Lermontov și o ediție a lui Baratînski. Prejudiciul total provocat instituțiilor culturale franceze este estimat la aproximativ 770.000 de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!