„Creierul pilotului poate fi păcălit”: avertisment privind luminile de pe pista Aeroportului Chișinău

29 Mai 2026, 10:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Mai 2026, 10:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Pagina specializată în aviație Runway 08 solicită Autorității Aeronautice Civile și Aeroportului Internațional Chișinău să analizeze și să modernizeze sistemul de lumini axiale ale pistei (RCLL).

Specialiștii susțin că actuala configurație poate genera confuzii pentru piloți în condiții de vizibilitate redusă.

Potrivit unei analize publicate de platformă, sistemul de balizaj instalat la Chișinău în anul 2001 respectă cerințele istorice de certificare și a trecut verificările tehnice efectuate de aeronavele-laborator. Cu toate acestea, autorii susțin că instalația utilizează o configurație diferită de standardele vizuale moderne promovate de Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO) și Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA).

Runway 08 afirmă că, în segmentul pistei cuprins între 900 și 300 de metri până la capătul pistei, standardul internațional prevede alternarea luminilor albe și roșii, în timp ce la Chișinău acestea ar fi grupate câte două, ceea ce ar putea reduce viteza de percepție vizuală a informațiilor de către echipaje.

Autorii analizei susțin că această particularitate ar putea crea dificultăți de apreciere a distanței rămase pe pistă în timpul procedurilor desfășurate în condiții de ceață densă sau vizibilitate redusă, în special în cazul unei decolări întrerupte la viteză mare.

Platforma invocă recomandări ale Eurocontrol și EASA privind eliminarea configurațiilor locale atipice și armonizarea sistemelor vizuale de ghidare de pe aeroporturile europene, argumentând că standardizarea reduce sarcina cognitivă a echipajelor care operează pe aeroporturi diferite.

În acest context, Runway 08 solicită publicarea unor avertizări explicite în documentația aeronautică oficială, inclusiv prin NOTAM și actualizarea informațiilor din AIP Moldova, astfel încât piloții să fie informați despre particularitățile sistemului de balizaj de la Chișinău.

Pe termen mediu și lung, autorii propun reconfigurarea circuitelor electrice și trecerea la sisteme moderne cu tehnologie LED, care să permită afișarea modelului standard de alternare a luminilor și monitorizarea individuală a fiecărui corp de iluminat.
Reprezentanții Runway 08 susțin că simpla conformitate tehnică și lipsa incidentelor majore în trecut nu exclud necesitatea modernizării infrastructurii, în contextul standardelor actuale de siguranță și al accentului pus pe factorii umani în aviația modernă.

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.