Cu ce recomandări vine IGP de Paștele Blajinilor? Persoanele vârstnice să rămână acasă!

09 Mai 2021, 09:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Mai 2021, 09:22 // Actual //  MD Bani

După ce Primăria municipiului Chișinău a dat undă verde locuitorilor Capitalei de a merge, de Paștele Blajinilor, în cimitire, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției, vin cu un set de recomandări către moldoveni, scrie Realitatea.md.

Oamenii legii avertizează cetățenii că decizia Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică a municipiului Chişinău nu anulează respectarea măsurilor sanitare impuse pentru a combate răspândirea noului coronavirus.

Printre recomandările comisiei, se numără:

  • recomandăm vârstnicilor, persoanelor infectate cu COVID – 19 sau cele ce prezintă simptome de infecție, persoanelor aflate în carantină/autoizolare sau cu probleme majore de sănătate, inclusiv celor din grupele cu risc sporit, să se abțină de la deplasare și să rămână acasă, pentru a nu se expune riscului de infectare pe ei însăși sau cei apropiați;
  • recomandăm conducătorilor auto să excludă deplasarea cu unitățile de transport până la intrarea în cimitire, parcând în adiacentul acestora, doar în locurile permise și să nu fie lăsate în mașină bunuri de preț;
  • dacă ați consumat băuturi alcoolice nu urcați la volan, optați pentru transportul public;
  • în cazul în care ați devenit victima sau sunteți martorul unei infracțiuni adresați-vă  după ajutor angajaților poliţiei implicați la menținerea ordinii publice sau apelați numărul unic de urgență – 112!

În acest sens Poliția, în comun cu alte subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne, vor asigura ordinea publică și recomandă cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate civică și să respecte prevederile hotărârilor comisiilor extraordinare de sănătate publică.

Amintim că, de Paștele Blajinilor, peste 3 000 de polițiști vor asigura ordinea publică în țară.

19 Sept. 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” cere Căii Ferate din Moldova (CFM) identificarea unei soluții pentru taxele de staționare acumulate de vagoanele cu cereale blocate în portul ucrainean Reni, în condițiile în care exportatorii susțin că nu au nicio posibilitate de a controla durata imobilizării acestora.

Într-un demers transmis pe 11 septembrie directorului general al CFM, Serghei Cotelnic, asociația solicită o soluție „echitabilă, previzibilă și sustenabilă” pentru costurile suportate de companiile ale căror vagoane nu pot fi descărcate din cauza situației de securitate din regiune.

Potrivit Agrocereale, doar doi membri ai asociației aveau 83 de vagoane ale CFM încărcate cu cereale și imobilizate de aproximativ o lună în portul Reni. La 9 septembrie, taxele de staționare acumulate ajunseseră la circa 40.532 de dolari și continuau să crească zilnic.

Asociația susține că problema nu este provocată de comercianți. Potrivit informațiilor primite de la membrii săi, unii armatori refuză să opereze în portul Reni din cauza riscurilor militare din sudul Ucrainei și își redirecționează navele către porturi considerate mai sigure.

În lipsa navelor la dană, cerealele nu pot fi descărcate, iar vagoanele rămân blocate. Pentru loturile respective nu ar exista, în actualele condiții, o alternativă reală care să permită descărcarea mărfurilor și eliberarea materialului rulant.

Agrocereale susține că perioadele de staționare provocate de comerciant nu ar trebui tratate identic cu cele generate de factori externi asupra cărora exportatorul nu are control. Asociația invocă în acest context inclusiv existența unui posibil „impediment justificator” prevăzut de relațiile contractuale.

Transportul feroviar internațional de mărfuri dintre Republica Moldova și Ucraina este reglementat inclusiv prin Acordul privind Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată (SMGS). Potrivit asociației, aplicarea unui asemenea argument presupune însă documentarea exactă a fiecărui caz: intrarea vagonului pe teritoriul Ucrainei, localizarea acestuia, momentul apariției impedimentului și cauza concretă a staționării.

„Agrocereale nu cere ca CFM să piardă bani”, precizează asociația, dar consideră că întreaga povară financiară a unui blocaj provocat de riscurile militare nu ar trebui transferată automat asupra exportatorilor.

Asociația cere astfel diferențierea perioadelor de staționare în funcție de cauza reală a imobilizării vagoanelor și deschiderea unor discuții tehnice între CFM și companiile afectate.

Cazul celor 83 de vagoane și al celor peste 40.000 de dolari acumulați drept taxe este prezentat drept un exemplu, Agrocereale precizând că situații similare sunt raportate și de alți membri. Datele consolidate urmează să fie transmise CFM după centralizare.

Asociația avertizează că problema riscă să depășească nivelul unor cazuri individuale, în condițiile în care exportatorii moldoveni de cereale depind de coridorul logistic prin portul Reni. În lipsa unei soluții, blocajul logistic provocat de situația de securitate din regiune riscă să se transforme într-o povară financiară tot mai mare pentru companiile din sector.