Datoria țării „înghite” peste 5 miliarde de lei din bugetul țării în 2024

06 Dec. 2023, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Dec. 2023, 17:11 // Actual //  bani.md

Republica Moldova urmează să aloce 5,12 miliarde de lei pentru plata datoriei de stat în anul 2024, cu o reducere de 278,8 milioane de lei (5,2%) față de cifrele revizuite pentru anul 2023, potrivit bugetului pentru anul 2024.

Cheltuielile pentru serviciul datoriei externe de stat în 2024 sunt estimate la 2,3 miliarde de lei (echivalentul a 123,1 mil. dolari), reflectând o creștere de 795,4 milioane de lei (51,8%) față de cifrele revizuite pentru 2023. Această creștere este atribuită împrumuturilor în curs de desfășurare și împrumuturilor noi, precum și comisioanelor unice și creșterii ratelor de actualizare Euribor la 6 luni și ratele drepturilor speciale de tragere pe piața internațională.

Ministerul Finanțelor estimează că, în 2025-2026, costurile aferente serviciului datoriei publice externe vor crește la aproximativ 2,4 miliarde de lei și, respectiv, 2,6 miliarde de lei.

În ceea ce privește cheltuielile pentru serviciul datoriei interne de stat în 2024, acestea sunt estimate la 2,8 miliarde de lei, inclusiv emisiile de Valori Mobiliare de Stat (VMS) pe piața primară (2 miliarde 018,1 milioane lei), VMS convertite (181,2 milioane lei), și obligațiunile emise pentru îndeplinirea obligațiilor de plată ale Ministerului Finanțelor rezultate din garanțiile de stat (597,5 milioane lei).

În comparație cu cifrele revizuite pentru anul 2023, cheltuielile pentru serviciul datoriei interne de stat planificate pentru 2024 sunt mai mici cu 1,074 miliarde de lei (-27,7%), o reducere datorată scăderii ratei dobânzii la VMS pe piața primară.

Pentru anii 2025-2026, se estimează că cheltuielile pentru serviciul datoriei interne de stat vor fi de 2 miliarde 432,3 milioane lei și, respectiv, 2 ,5 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii de sfeclă de zahăr cer autorităților să aloce subvențiile prevăzute pentru acest an și avertizează că, în caz contrar, se vor alătura protestelor agricultorilor. Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova (APSZM) a transmis o solicitare Guvernului, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Potrivit Asociației, după o recentă întrevedere cu ministrul Agriculturii, fermierii au înțeles că plățile cuplate pentru sfecla de zahăr nu vor fi acordate. APSZM susține că acest sprijin le-a fost promis timp de trei ani, iar în Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 au fost prevăzute, începând cu anul 2026, plăți cuplate la hectar pentru sfecla de zahăr. Bugetul prevăzut este de 40 de milioane de lei.

Demersul adresat autorităților este susținut de 37 de producători agricoli cultivatori de sfeclă de zahăr, ale căror semnături sunt anexate solicitării.

„De trei ani ni se spune să mai avem răbdare, că sprijinul va veni. Am avut încredere, am semănat, am investit și am continuat să muncim, inclusiv în ani în care natura ne-a luat o bună parte din recoltă. Acum subvențiile sunt, în sfârșit, prevăzute în acte, dar ni se spune că s-ar putea să nu le primim. Fermierii se simt abandonați. Nu vrem să ieșim în stradă, vrem să fim pe câmp și să producem, dar răbdarea oamenilor are o limită”, a declarat președintele APSZM, Alexei Chiriac.

Asociația susține că sectorul vine după doi ani dificili. În 2024, seceta a compromis peste 60% din suprafețele semănate, iar în 2025 înghețurile târzii au afectat circa 65% din suprafețe, provocând, potrivit APSZM, pierderi de peste 65 de milioane de lei. Ploile abundente din toamna anului trecut au lăsat nerecoltate circa 1 900 de hectare. În același timp, costul cultivării unui hectar de sfeclă a crescut de la aproximativ 35 000 de lei la 43 000 de lei.

APSZM mai susține că suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr s-a redus de la peste 30 000 de hectare, în urmă cu aproximativ zece ani, la circa 8 300 de hectare în 2026. Producătorii invocă, pe lângă problemele provocate de condițiile meteo, creșterea costurilor de producție, importurile de zahăr din Serbia și Belarus și majorarea TVA la sfecla de zahăr și zahăr.

Asociația solicită lansarea imediată a intervenției PD-02 „Sprijin cuplat pentru venit – sfeclă de zahăr”, alocarea bugetului prevăzut pentru 2026 și stabilirea unui calendar clar pentru depunerea cererilor, autorizarea și achitarea plăților. De asemenea, cere măsuri pentru echilibrarea pieței interne în contextul importurilor de zahăr din Serbia și Belarus și reevaluarea majorării TVA pentru sector.

Producătorii au cerut autorităților un răspuns în termen de 10 zile lucrătoare. În lipsa unor acțiuni concrete, aceștia spun că își rezervă dreptul de a se alătura protestelor agricultorilor.