De pe șine, direct la fier vechi! CFM își vinde locomotivele ruginite pentru a plăti salariile

07 Apr. 2025, 13:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Apr. 2025, 13:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a anunțat organizarea mai multor licitații ample în luna aprilie 2025, care au drept scop valorificarea activelor neutilizate, pentru acumularea fondurilor necesare achitării restanțelor salariale.

Astfel, la 16 aprilie 2025, CFM va desfășura o licitație cu strigare pentru comercializarea resturilor și deșeurilor din metale feroase și neferoase, divizate în 5 loturi distincte.

La 23 aprilie 2025, întreprinderea va organiza o licitație cu reducere pentru comercializarea a 85 de locomotive, fiecare expusă separat în propriul lot. În aceeași zi, va avea loc și o licitație cu strigare pentru comercializarea a 41 de vagoane de călători și 90 de boghiuri (cărucioare compuse dintr-o pereche de osii cu roți), împărțite în 45 de loturi (câte două boghiuri în fiecare lot).

Pentru data de 24 aprilie 2025 este planificată licitația cu reducere privind vânzarea a 17 secții de vagoane refrigeratoare și a unui vagon frigorific cu patru osii. În aceeași zi, va avea loc licitația cu strigare pentru comercializarea a 81 tank-containere, fiecare reprezentând un lot separat.

Ultima etapă, programată pentru 25 aprilie 2025, prevede o licitație cu reducere privind comercializarea pieselor și materialelor auto (12 unități de transport), precum și o licitație cu strigare pentru stocurile de mărfuri, materiale și piese de schimb neutilizate, structurate în 31 de loturi.

Reprezentanții CFM menționează că toate detaliile privind condițiile de participare, documentația aferentă și modul de desfășurare a licitațiilor sunt disponibile pe pagina oficială a întreprindului: www.cfm.md.

În prezent, restanețele la salarii ale angajaților CFM se ridică la circă 190 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Sept. 2026, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Sept. 2026, 16:31 // Actual //  Ursu Victor

Consumul mondial de vin a scăzut în 2025 cu aproximativ 570 de milioane de litri, echivalentul unei reduceri de 2,7% față de anul precedent, potrivit datelor OIV prezentate de AAWE Wine Economics.

La nivel global, consumul a coborât de la 21,37 miliarde de litri în 2024 la aproximativ 20,8 miliarde de litri în 2025.

Cea mai mare contribuție la declin a venit din Italia, unde consumul s-a redus cu 210,5 milioane de litri, sau 9,4%, până la puțin peste 2 miliarde de litri.

Statele Unite, cea mai mare piață de vin din lume, au înregistrat o scădere de 141,6 milioane de litri, respectiv 4,2%, până la 3,19 miliarde de litri.

Reduceri au fost raportate și în Germania, unde consumul a scăzut cu 80 de milioane de litri, în China cu 72 de milioane, iar în Franța cu 71,6 milioane de litri. China se remarcă printr-un declin procentual de 13%, consumul a coborât de la 552,8 milioane de litri la 480,8 milioane. O scădere și mai accentuată a fost înregistrată în Chile, de 17,5%.

Există însă și piețe care au mers în direcția opusă. Brazilia a înregistrat cea mai mare creștere în volum, cu 130,1 milioane de litri, ceea ce reprezintă un salt de 41,9% față de 2024. Consumul a ajuns astfel la 440,5 milioane de litri.

România se află, la rândul său, printre piețele cu cea mai puternică dinamică pozitivă. Consumul a crescut cu 34,7 milioane de litri, sau 11%, de la 315,3 milioane de litri în 2024 la 350 de milioane în 2025. România ocupă locul 14 în clasamentul mondial.

Creșteri au fost înregistrate și în Georgia, unde consumul a urcat cu 28,1%, până la 158,7 milioane de litri, în Mexic, cu 24,8%, și în Portugalia, cu 5,6%.