Deal-ul secolului la Ungheni! Bolea vine cu gara, Vrabie promite s-o transforme într-un hub regional

11 Aug. 2026, 12:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Aug. 2026, 12:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Clădirea gării și autogării din Ungheni urmează să fie transmise în proprietatea municipalității și transformate într-un nod multimodal de transport. Proiectul va fi realizat în comun de Ministerul Infrastructurii și Primăria Ungheni, a anunțat ministrul Vladimir Bolea în cadrul unei întâlniri cu primarul Vitalie Vrabie.

Potrivit ministrului, viitoarea gară multimodală va reuni transportul feroviar și cel rutier într-un singur punct. Trenurile ar urma să aducă pasageri din Iași și Chișinău, iar autobuzele să asigure legătura cu localitățile din raion și, ulterior, din întreaga regiune.

„Vom construi împreună cu Primăria municipiului Ungheni o autentică gară multimodală. În față trebuie să aducem trenul care va transporta pasagerii din Iași și Chișinău, iar în spate vor fi autobuzele care îi vor duce în toate satele din raion și, ulterior, din regiune”, a declarat Vladimir Bolea.

Ministrul a precizat că noul sistem trebuie să ofere călătorii confortabile și sigure, la tarife controlate și corecte. El a subliniat și importanța socială tot mai mare a transportului public de pasageri.

Primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a salutat intenția autorităților centrale de a transmite obiectivele în proprietatea municipalității.

„Împreună vom investi pentru a renova gara cât mai repede și pentru a readuce aici transportul public urban, național și internațional, astfel încât să le oferim pasagerilor condițiile și confortul necesare”, a declarat edilul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 17:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 17:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Căldura la Comrat ar urma să se scumpească după ce Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea prețului. Potrivit calculelor prezentate de întreprindere, noul tarif solicitat pentru energia termică este de 4405 lei/Gcal, față de 3591 lei/Gcal, ceea ce înseamnă că majorarea solicitată este de aproape 23%.

Principalul factor care a influențat solicitarea de majorare a tarifului este prețul gazelor naturale. În proiectul de tarif, prețul de achiziție al gazelor este calculat la circa 13 750 de lei pentru mia de metri cubi, față de aproximativ 11 851 de lei în tariful aprobat anterior. Cheltuielile pentru combustibil ar urma astfel să crească de la aproximativ 8,83 milioane de lei la 10,25 milioane de lei.

În același timp, cresc și cheltuielile operaționale reglementate. Acestea sunt estimate la aproximativ 9,39 milioane de lei, față de 8,77 milioane de lei în calculele anterioare. Cea mai mare parte revine cheltuielilor de personal, care urcă de la circa 8,43 milioane la 9,06 milioane de lei.

Solicitarea depusă la ANRE mai arată că, în perioada ianuarie-august 2026, întreprinderea a înregistrat venituri efective de aproximativ 12,24 milioane de lei, în timp ce venitul aferent tarifului calculat era de 13,56 milioane de lei. Diferența negativă este de aproximativ 1,32 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!