Dobânzile scad, dar moldovenii nu mai cred în împrumuturile de la bănci

21 Dec. 2025, 13:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Dec. 2025, 13:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Creditele noi acordate în noiembrie 2025 au totalizat 6,93 miliarde lei, în scădere cu 1,6% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

Împrumuturile în moneda națională au reprezentat 71,9% din total ( 4,98 miliarde lei ), înregistrând o diminuare ușoară, de 0,6% față de octombrie. Din perspectiva maturităților, cele mai solicitate au fost creditele cu termene între 2 și 5 ani, care au concentrat 55,3% din volumul creditelor noi. Împrumuturile acordate persoanelor juridice pe aceste termene au avut o pondere de 36,6% din total.

Dobânzile la creditele noi în lei au continuat să coboare: rata medie nominală s-a redus cu 0,16 puncte procentuale, până la 9,06%. În schimb, rata medie la creditele în valută a crescut cu 0,08 p.p., ajungând la 5,34%.

Persoanele fizice au contractat în noiembrie credite în valoare de 2,19 miliarde lei, cu 10% mai puțin decât în luna precedentă. Creditele de consum au dominat portofoliul, cu o pondere de 59,2%, majoritatea fiind acordate în lei, pe termene de 2–5 ani ( 1,16 miliarde lei ).

Creditele imobiliare au reprezentat 40,5% din totalul împrumuturilor noi ale populației, fiind contractate preponderent în moneda națională. Din punct de vedere al costurilor, rata medie la creditele de consum în lei a urcat marginal, cu 0,01 p.p., la 11,03%, în timp ce rata medie la creditele ipotecare în lei a scăzut cu 0,03 p.p., până la 8,14%.

În contrast cu populația, persoanele juridice au majorat cererea de finanțare. Creditele noi solicitate de firme au însumat 4,60 miliarde lei, în creștere cu 2,7% față de octombrie.

Cea mai mare parte a finanțărilor – 93,9% – a fost contractată de societăți comerciale nefinanciare, care au concentrat 62,3% din totalul creditelor noi acordate în noiembrie.

Rata medie la creditele în lei pentru companii s-a redus cu 0,10 p.p., până la 8,36%, în timp ce rata medie la împrumuturile în valută a crescut cu 0,08 p.p., ajungând la 5,34%.

Datele BNM indică, astfel, o temperare a creditării populației și o dinamică mai bună pe segmentul corporativ, pe fondul ajustărilor de dobândă și al cererii de finanțare din partea mediului de afaceri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 10:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 10:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Sectorul serviciilor informatice continuă să fie unul dintre principalii generatori de valută pentru Republica Moldova, însă structura exporturilor arată și un semnal mai puțin favorabil. Serviciile legate de aplicațiile software au scăzut în trimestrul II 2026.

Potrivit raportului Băncii Naționale a Moldovei, excedentul balanței serviciilor de informatică a constituit 159,1 milioane de euro, în creștere cu 5,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile de servicii IT au ajuns la 190,2 milioane de euro, iar importurile la 31,1 milioane de euro.

În același timp, exporturile de servicii legate de aplicațiile de program s-au redus cu 10,2%, până la 48 milioane de euro. În schimb, categoria „alte servicii de informatică”, care include în mare parte servicii de instalare și mentenanță software și hardware, prelucrarea datelor și web hosting, a crescut cu 15,5%, până la 142,2 milioane de euro.

BNM arată că aceste alte servicii de informatică au reprezentat aproximativ 74,8% din totalul exportului de servicii IT, ceea ce indică faptul că cea mai mare parte a veniturilor externe din acest sector nu vine din serviciile legate direct de aplicațiile software.

Per ansamblu, exportul total de servicii al Republicii Moldova a ajuns la 790,7 milioane de euro în trimestrul II 2026, în creștere cu 13,2%, iar serviciile informatice au reprezentat aproximativ 24% din total.

Totodată, excedentul total al balanței serviciilor a fost de 312,8 milioane de euro, în creștere cu 47,7%. Astfel, serviciile informatice au generat singure puțin peste jumătate din surplusul total al serviciilor.