Doi miliardari polonezi vor să construiască o centrală cu reactoare mici: trebuie să avem acces la energie ieftină

02 Sept. 2021, 08:52
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Sept. 2021, 08:52 // Actual //  MD Bani

Ţara cea mai dependentă de cărbune din Uniunea Europeană, Polonia, a primit un nou impuls în procesul de tranziţie din domeniul energiei după ce doi dintre cei mai bogaţi antreprenori ai săi şi-au unit forţele pentru a construi reactoare nucleare, scrie Bloomberg. Polonia este singura ţară din fostul bloc comunist est-european care nu are o centrală nucleară.

Este vorba despre miliardarul Michal Solowow, care con­trolează producătorul din domeniul chimic Synthos, şi Zygmunt Solorz, principalul pro­prietar al gigantului media şi telecom Cyfrowy Polsat. Cei doi oameni de afaceri intenţionează să construiască între patru şi şase reactoare nucleare, fiecare cu o capacitate de 300 MW.

Centrala nucleară cu reactoare mici modulare este bazată pe tehnologia BWRX-300 dezvoltată de General Electric-Hitachi, potrivit Polandin, scrie Ziarul Financiar.

Investiţia va fi realizată pe locul unei centrale pe lignit din Patnow, operată de ZE PAK, com­pa­nie controlată de Solorz, ce urmează să devină neo­per­aţională până în 2030.

Cele două părţi vor semna un acord pentru crearea unui joint venture pentru rea­l­izarea investiţiei. Acestea nu au oferit detalii privind costurile şi mo­men­tul probabil al finalizării in­ves­tiţiei.

Un raport recent al Wood Mackenzie arată că China va domina piaţa mondială a reactoarelor mici modulare până în 2050, potrivit powerengineeringint.com.

„Dacă vrem să continuăm să ne dezvoltăm rapid, să devenim o societate din ce în ce mai bogată şi să atragem investiţii străine, trebuie să avem acces la energie ieftină“, a declarat Solowow.

Companiile au declarat că proiectul lor privat nu concurează cu planul statului de a construi energie nucleară de până la 9 GW folosing reactoare mari de peste 1 GW fiecare.

Polonia, care depinde de cărbune pentru aproximativ 70% din producţia de energie, are nevoie de energie nucleară pentru a scăpa de dependenţa de cărbune. Ţara vrea să reducă partea cărbunelui din mixul energetic la 11% în aproximativ două decenii.

Guvernul a anunţat anul trecut un plan de a construi prima centrală nucleară a ţării până în 2033, încă cinci urmând să fie construite până în 2043, notează Financial Times.

„Reactoarele mici modulare pot juca un rol semnificativ în soluţionarea provocărilor legate de modernizarea sectorului energetic polonezi“, declara Solowow recent, potrivit Polandin.

În Cehia, licitaţia pentru construirea unui nou bloc la centrala nucleară Dukovany a CEZ ar putea fi lansată până la finalul anului, anunţa recent ministrul ceh al industriei, Karel Havlicek, potrivit Reuters.

Aceasta reprezintă cea mai mare investiţie individuală a Cehiei, estimată la cel puţin 6 mld. de euro. Westingouse din SUA, EDF din Franţa şi KHNP din Coreea de Sud sunt văzute ca potenţiali ofertanţi.

În Ungaria, ministrul afacerilor externe Peter Szijjarto a încheiat cu compania rusă Rosatom care lucrează la noua centrală nucleară a ţării un acord pentru accelerarea lucrărilor în toamnă, scrie Balkangreenenergynews.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.