Escrocii au falsificat un document al CNPF pentru a promova o platformă de criptomonede

03 Iul. 2026, 09:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2026, 09:37 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează cetățenii despre o nouă schemă frauduloasă promovată pe platforma Telegram, în care este folosit un document fals ce pretinde că autoritatea ar fi autorizat platforma „StormGain – MD” să activeze pe piața activelor virtuale și a cripto-derivatelor.

Instituția precizează că nu a emis un asemenea document, iar hotărârea distribuită în mediul online este falsificată.

Totodată, CNPF subliniază că, în prezent, nu are competențe legale pentru autorizarea activităților cu active virtuale. De asemenea, Republica Moldova nu dispune încă de o legislație specială care să reglementeze acest domeniu, cadrul normativ fiind în proces de elaborare.

Autoritatea recomandă cetățenilor să manifeste maximă prudență față de ofertele de investiții promovate online și să verifice autenticitatea informațiilor, în special atunci când acestea invocă licențe sau autorizații emise de instituții publice.

Persoanele care identifică documente suspecte sau au dubii privind legalitatea unor servicii financiare sunt îndemnate să consulte lista entităților autorizate să presteze servicii financiare în Republica Moldova, disponibilă pe pagina oficială a CNPF, ori să contacteze instituția pentru verificări.

CNPF îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze exclusiv din surse oficiale înainte de a lua decizii de investiții și să fie vigilenți în fața ofertelor care promit câștiguri rapide sau avantaje financiare nerealiste.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 12:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 12:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Pensile din Republica Moldova vor fi indexate anul viitor în funcție de rata inflației, iar procentul exact va putea fi stabilit abia la sfârșitul lunii decembrie, când va fi cunoscut indicele prețurilor de consum, a declarat ministrul Muncii, Natalia Plugaru, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit ministrului, în prezent există mai multe prognoze în privința evoluției inflației, unele dintre acestea indică chiar valori de până la 10%.

„În mod normal, ceea ce ar trebui să facă statul este să indexeze pensiile la indicele prețurilor de consum, adică la inflație”, a declarat Natalia Plugaru.

Întrebată dacă o indexare de aproximativ 10% s-ar putea regăsi în calculele pentru anul viitor, ministra a evitat să ofere o cifră definitivă și a precizat că aceasta va fi cunoscută mai aproape de sfârșitul anului.

Plugaru a comentat și criticile potrivit cărora indexarea pensiilor în funcție de inflația medie nu ar compensa în totalitate scumpirile resimțite de pensionari. Potrivit Nataliei Plugaru, datele analizate de Ministerul Muncii arată că, în anii precedenți, pensiile au crescut într-un ritm mai mare decât indicele general al prețurilor de consum.

Ministrul a admis însă că percepția populației poate fi diferită, deoarece unele produse și servicii se scumpesc mai mult decât media generală a inflației.

„Unele prețuri au crescut mai mult, altele mai puțin. Inflația ne arată o situație generală pe țară”, a explicat Plugaru.

Procentul final al indexării pensiilor pentru 2027 urmează astfel să fie stabilit după publicarea datelor privind inflația de la sfârșitul anului.

În 2026, pensiile din Republica Moldova au fost indexate de la 1 aprilie cu 6,84%. În urma indexării, pensia minimă pentru limită de vârstă a ajuns la 3 264 lei, iar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de peste 40 de ani la 3 525 lei. În plus, pensiile calculate conform Legii privind sistemul public de pensii au fost majorate cu o sumă fixă de 51,33 lei. Costul indexării prestațiilor sociale a fost estimat la peste 2 miliarde de lei, iar majorarea fixă la circa 300 de milioane de lei.