Europenii vor avea internet, biciclete şi panouri solare mai ieftine în urma deciziei UE de modificare a regimului TVA

09 Dec. 2021, 16:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Dec. 2021, 16:46 // Actual //  MD Bani

Statele membre ale Uniunii Europene vor putea aplica rate reduse de TVA într-un număr mai mare de sectoare, o măsură potenţial importantă pentru companii şi pentru puterea de cumpărare a europenilor, în condiţiile în care inflaţia continuă să accelereze în zona euro, ameninţând procesul de redresare economică postcoro­navirus, scrie Le Figaro.

Miniştrii de finanţe ai UE au convenit să modifice regulile la nivel de bloc pentru ca rata TVA să poată fi redusă pe bunuri şi servicii având legătură cu lupta împotriva schimbărilor climatice, protecţia sanitară şi tranziţia către o economie mai digitală. În acelaşi timp, aceştia au convenit eliminarea până în 2030 a unor rate actuale mai reduse de TVA pe combustibili fosili şi alte bunuri care duc la creşterea emisiilor de gaze toxice, pentru a ajuta blocul să-şi atingă ţinta de a deveni neutru carbonic până în 2050, notează Euractiv.

Actualele reguli europene privind TVA-ul datează din urmă cu aproape 30 de ani, iar Comisia a propus reformarea acestora în 2018. Procesul de reformare a reglementărilor fiscale progresează de obicei lent pentru că legislaţia UE din domeniul fiscal necesită acordul unanim al tuturor statelor membre UE, transmite ZF.

Rata minimă standard a TVA în UE pe toate bunurile şi serviciile se menţine la 15%, cu excepţia unei liste unde rata redusă a TVA trebuie să fie de cel puţin 5%. „Peisajul“ european al TVA este unul amestecat, pentru că unele state membre au primit exceptări la integrarea în UE.

În urma reformei, statele membre îşi pot păstra ratele speciale de TVA atâta timp cât nu vor periclita ţintele europene în domeniul climatului. Totuşi, o nouă clauză de „tratament egal“ face aceste exceptări disponibile tuturor statelor membre.

Ratele mai mici vor deveni posibile odată ce Parlamentul European va fi consultat cu privire la acest acord, ceea ce ar putea dura până în martie 2022.

Ţările membre vor putea totuşi adopta un număr limitat de taxe preferenţiale, decise în interiorul acestui cadru armonizat, adaptat la noile priorităţi ale UE, potrivit Le Figaro.

Reforma survine în plin context post-Covid, marcat de accelerarea inflaţiei. În noiembrie, ritmul inflaţiei din zona euro a accelerat peste aşteptări, atingând 4,9%, cel mai ridicat nivel din 25 de ani.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!