Explozia cererii de gaze din Republica Moldova prin România a scumpit metanul cu 10% la bursa de peste Prut

12 Iul. 2023, 12:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iul. 2023, 12:12 // Actual //  bani.md

Cererea de gaze venită de la 1 iulie din Republica Moldova și cea pentru înmagazinare în Ucraina au condus la o scumpire cu 9% a gazelor pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) de la București de la începutul acestei luni. Evoluția prețurilor pentru ziua următoare (PZU) din România este total opusă celei de pe piețele europene, unde prețurile spot au scăzut.

Dacă prețul mediu al unui MWh de gaz pe 30 iunie se situa la 156 lei/MWh (31,5 euro/MWh), cel al unui MWh cu furnizare în ziua de marți, 11 iulie, a ajuns la 170 lei/MWh (34,3 euro/MWh).

Pe cealaltă piață spot, intraday, prețul mediu al unui MWh a urcat luni și la 174 lei/MWh.

Comparativ, pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă, CEGH, în aceeași perioadă, prețul spot al unui MWh a coborât de la 37,5 euro la 32 euro.

Tranzitul gazelor prin România a explodat de la începutul lunii, dublându-se atât importurile din Bulgaria, cât și exporturile către Ucraina sau Republica Moldova. În plus, dat fiind surplusul de gaze de pe piața autohtonă, România a exportat net aproximativ 10% din producția internă.

Consumul redus, de aproximativ 105 GWh/zi, și înmagazinările, de 115 GWh/zi, nu se ridică la valoarea producției curente, de peste 230 GWh/zi, ceea ce face ca o parte din gazul produs de România să ia calea exporturilor.

În plus, importurile prin punctul de interconectare Negru Vodă, cu Bulgaria, au explodat practic de la începutul lunii, de la puțin peste 50 GWh/zi la peste 124 GWh/zi.

Și exporturile către Republica Moldova au explodat, de la o medie de 5 GWh la 2 zile la peste 17 GWh/zi.

Exporturile către Ucraina sunt efectuate foarte probabil de traderi europeni, care vor să profite atât de nivelul scăzut de umplere a depozitelor, cât și de tarifele reduse de înmagazinare oferite de ucraineni.

Republica Moldova a renunțat la gazul rusesc de la sfârșitul anului 2022 și s-a reorientat pe piețele din vest, după ce Gazporm a redus cantitatea livrată Chișinăului la 5,7 milioane metri cubi/zi. Întreaga cantitate de  metan a fost redirecționată către partea stângă a Nistrului în schimbul energiei electrice.

Prețurile spot la hubul gazier TTF, astăzi, erau de 322 de euro pentru mia de metri cubi. Ministrul Energiei, Victor Parlicov declara că Republica Moldova prin intermediul Energocom va procura gaze în perioada de vara, când prețul este unul mic, pentru a le înmagazina în România și Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Feb. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Feb. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața gazelor naturale din Republica Moldova a intrat în 2025 într-o etapă de schimbare, cu mai mulți furnizori și traderi activi și cu prime semne de liberalizare, însă rămâne puternic concentrată și dominată de furnizorii cu obligații de serviciu public, arată raportul ANRE de monitorizare a pieței pentru anul 2025.

Potrivit ANRE, în 2025 au fost înregistrați 1 titular de licență la transport, 18 la distribuție, 35 la furnizare (inclusiv doi furnizori cu obligație de serviciu public), 5 la vânzarea gazelor comprimate pentru vehicule și 6 la trading. În același timp, au fost retrase licențele de furnizare pentru S.A. „Moldovagaz” și ÎCS „Nord Gaz Sîngerei” SRL, iar pentru a asigura continuitatea livrărilor, ANRE a impus S.A. „Energocom” obligația de serviciu public începând cu 1 septembrie 2025 pentru toți consumatorii finali deserviți anterior de cei doi furnizori.

Raportul arată că importul de gaze naturale în 2025 a fost asigurat de 8 furnizori și 2 traderi, iar piața angro a devenit mai atractivă, inclusiv pentru traderi. La 31 decembrie 2025 erau licențiați 6 traderi, dintre care doi, „MET Furnizare” SRL și „NPGEM” SRL, au raportat primele tranzacții pe piața angro. Activitatea a fost reflectată și pe platforma de tranzacționare BRM Est, unde în 2025 au fost înregistrate 639 tranzacții, majoritatea pe piața SPOT, iar cantitatea totală tranzacționată a constituit 846.879 MWh, cu un preț mediu ponderat de 877,460 lei/MWh.

Cantitatea totală de gaze naturale importate în 2025 a ajuns la 960,3 milioane m³, cu 5,8% mai mult decât în 2024. Cea mai mare lună de import a fost februarie 2025, cu 190,276 milioane m³. Structura importurilor a fost dominată de S.A. „Energocom”, care a acoperit 87,54% din importuri, restul volumelor fiind distribuite între mai mulți furnizori și traderi, fiecare cu cote mult mai mici.

În paralel, ANRE descrie deschiderea treptată a pieței și calendarul de restricționare graduală a accesului consumatorilor noncasnici mari și mijlocii la furnizarea reglementată, în contextul obligației de serviciu public. Conform datelor raportate, la 1 ianuarie 2026, 269 de consumatori au trecut la prețuri negociate, dintre care 146 noncasnici și 123 casnici, iar restricția pentru consumatorii noncasnici mari urmează să se aplice din 1 aprilie 2026.

Pe piața cu amănuntul, furnizarea către consumatorii finali a fost asigurată în 2025 de 13 furnizori. ANRE notează că furnizorii cu obligație de serviciu public au cumulat o cotă de piață de 89,89%, ceea ce menține piața puternic concentrată. Indicele Herfindahl–Hirschman pentru 2025 a constituit 8.093, nivel calificat drept extrem de ridicat, deși pe termen mai lung ANRE indică o descreștere față de 2022 cu 15,2%, pe fondul migrării treptate a unor consumatori și al intrării unor furnizori noi.

Datele arată și o creștere moderată a consumului total de gaze naturale în 2025. Cantitatea furnizată consumatorilor finali a ajuns la 905,667 milioane m³, cu circa 2% peste nivelul din 2024. Consumatorii casnici au crescut cu aproximativ 3%, iar consumul industrial cu circa 4%, în timp ce sectorul bugetar și categoria „alți consumatori” au înregistrat scăderi ușoare.

Un detaliu important din raport este evoluția prețului mediu de achiziție al gazelor pentru furnizorii cu obligație de serviciu public. În 2025, acesta a coborât de la 10.891 lei/1000 m³ în ianuarie la 8.145 lei/1000 m³ în decembrie, iar media anuală de procurare a fost de 9.756 lei/1000 m³. În același timp, prețul mediu reglementat de furnizare a fost de 13.412 lei/1000 m³.

ANRE mai consemnează o premieră pentru sector: obligativitatea constituirii stocurilor strategice de gaze. Pentru perioada rece a anului 2025 a fost stabilită o cantitate de 145,374 milioane m³, iar la 31 decembrie 2025 autoritatea a constatat că toți furnizorii obligați au realizat integral stocarea. Regulatorul subliniază că această măsură reduce riscurile de aprovizionare iarna și poate atenua eventuale șocuri de preț pe piața regională.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!