Exportatorii moldoveni de grâu, obligați să respecte noi reguli pentru piața din Indonezia

21 Mai 2026, 11:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Mai 2026, 11:09 // Actual //  Grîu Tatiana

Exportatorii moldoveni de grâu vor trebui să respecte reguli fitosanitare mai stricte pentru livrările către Indonezia, după ce autoritățile de la Jakarta au anunțat noi condiții pentru importul cerealelor. Noile cerințe vor intra în vigoare din 1 iunie 2026, a anunțat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Până atunci, rămân valabile regulile actuale, inclusiv obligația ca grâul să fie tratat în țara de origine înainte de export.

Potrivit ministerului, noile măsuri vizează exporturile de grâu moldovenesc către piața indoneziană și includ condiții suplimentare privind certificarea fitosanitară, procesarea, transportul și prevenirea riscurilor de infestare.

Astfel, fiecare lot exportat va trebui să fie însoțit de certificat fitosanitar emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), completat cu declarații suplimentare și notificări electronice. De asemenea, grâul va putea proveni doar de la unități de export înregistrate oficial la ANSA.

Autoritățile indoneziene cer și ca marfa să fie complet lipsită de infestări, buruieni, sol sau resturi vegetale. În plus, grâul va trebui supus tratamentului prin fumigație, conform programelor stabilite de partea indoneziană.

La intrarea în Indonezia, transporturile vor fi verificate obligatoriu de inspectorii fitosanitari, iar cerealele vor putea fi direcționate doar către depozite și unități de procesare aprobate de autoritățile locale.

Lista organismelor considerate periculoase include mai multe insecte, ciuperci și bacterii care afectează culturile agricole, printre care gărgărița grânarului, gândacul khapra și anumite boli fungice ale cerealelor.

Ministerul Agriculturii recomandă exportatorilor să studieze atent noile reguli și să colaboreze cu ANSA pentru a evita problemele la export și pentru a menține accesul produselor moldovenești pe piața din Indonezia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Oct. 2026, 07:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Oct. 2026, 07:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova va face parte dintr-un nou mecanism regional destinat prevenirii și gestionării crizelor de aprovizionare cu petrol și produse petroliere. Energy Community a anunțat crearea Oil Coordination Group, structură care va reuni țările din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Noul grup va avea rolul de a monitoriza evoluțiile de pe piețele petroliere, de a facilita schimbul de informații privind cererea și oferta și de a identifica din timp eventualele riscuri pentru aprovizionarea statelor participante.

Una dintre mizele principale este crearea unui mecanism de avertizare timpurie. În cazul unor perturbări majore ale livrărilor de petrol sau carburanți, statele participante vor putea face schimb rapid de informații și își vor coordona măsurile de răspuns.

Inițiativa capătă o importanță deosebită în condițiile în care Republica Moldova este dependentă de importurile de produse petroliere, iar prețurile interne la benzină și motorină sunt puternic influențate de evoluțiile de pe piețele externe.

Energy Community explică faptul că noua structură va contribui și la apropierea statelor participante de mecanismele europene de securitate a aprovizionării cu petrol. Cooperarea va include schimbul de date și experiență privind stocurile de urgență și măsurile aplicate în situații de criză.