(FOTO) Toamna „roz” de la Bardar. Au înflorit brândușele

09 Sept. 2022, 15:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Sept. 2022, 15:25 // Actual //  MD Bani

Dacă primăvara am admirat lalele și narcise, iar vara ne-au bucurat ochii florile de nufăr, toamna lanul s-a colorat în roz. La Bardar au înflorit brândușele de toamnă, ceea ce înseamnă că vizitatorii sunt bine-veniți.

„În septembrie puteți să alintați pe cineva cu un buchet de flori neobișnuite cu miros foarte plăcut.”

Potrivit proprietarilor, prețul pentru o floare este de 3 lei.

Așadar, nu ratați șansa să admirați brândușele de toamnă de la Bardar.

24 Sept. 2026, 10:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 10:46 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Rata creditelor neperformante acordate populației pentru procurarea locuințelor a urcat la 8,6% la sfârșitul trimestrului II 2026, în timp ce în cazul creditelor de consum indicatorul a ajuns la 7,2%, arată Raportul de evaluare a stabilității financiare publicat de Banca Națională a Moldovei.

Datele pot sugera la prima vedere o deteriorare a capacității populației de a-și achita împrumuturile. Situația este însă mai nuanțată. Astfel, ponderea creditelor cu întârzieri efective la plată de peste 90 de zile este mult mai redusă, de numai 0,3% în cazul creditelor imobiliare și de 0,8% pentru creditele de consum.

Totodată, rata creditelor neperformante calculată conform cerințelor prudențiale nu trebuie confundată cu ponderea debitorilor care au încetat efectiv să-și achite ratele pentru perioade mai mari de trei luni.

BNM explică faptul că evoluția ascendentă a ratei creditelor neperformante pentru persoanele fizice este determinată în mare parte de factori nefinanciari și de aplicarea cerințelor prudențiale cu privire la clasificarea expunerilor. În cazul creditelor imobiliare, diferența dintre rata totală a creditelor neperformante și cea a împrumuturilor cu întârzieri mai mari de 90 de zile este deosebit de mare.

În cazul creditelor de consum, rata totală a împrumuturilor neperformante a ajuns la 7,2%, în timp ce creditele restante de peste 90 de zile reprezintă doar 0,8% din portofoliu. Pentru creditele ipotecare, diferența este și mai mare: 8,6% sunt clasificate drept neperformante, dar numai 0,3% au întârzieri mai mari de 90 de zile.

Evoluția are loc concomitent cu o creștere a creditării populației. Soldul creditelor pentru procurarea sau construcția locuințelor a crescut cu 28,3% într-un an, iar creditele de consum cu 26,1%, potrivit aceluiași raport.