Fum alb la Termoelectrica! BERD a aprobat un credit de 138 de milioane de euro

19 Sept. 2023, 15:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Sept. 2023, 15:26 // Actual //  bani.md

BERD anunță că a aprobat un credit de 138 de milioane de euro pentru Termoelectrica ca să-și îmbunătățească infrastructurii de termoficare.

„Banii vor fi acordați în trei tranșe și sunt destinați pentru îmbunătățirea infrastructurii de termoficare, reducerea consumului de combustibil și decarbonizarea sistemului. „Acesta va spori eficiența operațională și energetică a DH printr-un control îmbunătățit al sistemului, va introduce facturarea bazată pe consumul de apartament pentru consumatorii DH și va relua furnizarea de apă caldă menajeră la prețuri accesibile. Acesta încurajează o reducere a importului de energie electrică, rezultând o securitate energetică sporită și economii semnificative ale emisiilor de CO2”, se arată în mesajul instituției financiare.

Costul total al proiectului se ridică la 326 de milioane de euro, iar banii ar urma să fie contractați și la alte instituții financiare.

Termoelectrica este principalul furnizor de căldură în Chișinău. În prezent se confruntă cu dificultăți financiare. Potrivit raportului financiar, în primul semestru al anului compania a contabilizat pierderi de 172 de milioane de lei, iar anul trecut pierderile s-au cifrat șa 233 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Aug. 2026, 18:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2026, 18:36 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Energiei anunță că starea de alertă energetică declarată în România pentru o perioadă de 30 de zile, pe fondul scăderii producției de energie electrică cauzate de debitul redus al Dunării, pune presiune suplimentară asupra piețelor regionale și poate genera fluctuații ale prețurilor la energie.

Potrivit instituției, creșterea necesarului de import al României ar putea influența și evoluția pieței regionale, însă, în prezent, S.A. „Energocom” asigură integral necesarul de energie electrică al consumatorilor din Republica Moldova.

Pentru data de 1 august 2026, compania a contractat un volum total de 9.523 MWh de energie electrică. Din acest total, 33,05% provine din surse regenerabile locale și eligibile, 51,68% din contracte bilaterale de import, 13,85% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 1,42% este produs de centralele de termoficare (CET-uri).

Ministerul avertizează că în intervalele de consum maxim, între 18:00 și 23:00, poate fi necesară achiziționarea unor volume suplimentare de energie de pe piețele regionale, unde prețurile sunt, de regulă, mai ridicate.

În acest context, autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să utilizeze rațional energia electrică și, acolo unde este posibil, să evite folosirea simultană a aparatelor electrocasnice cu consum mare în orele de vârf. Mașinile de spălat, uscătoarele, boilerele electrice și alte echipamente pot fi folosite în timpul zilei, când consumul este mai redus, contribuind astfel la diminuarea presiunii asupra sistemului electroenergetic și la reducerea costurilor de achiziție a energiei.