Gazul rusesc bate din nou la poarta Europei: Industria cere, politicienii ezită

14 Apr. 2025, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Apr. 2025, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

La mai bine de trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, securitatea energetică a Europei rămâne fragilă. Dacă în criza energetică din 2022–2023 gazul natural lichefiat (LNG) din SUA a umplut golul lăsat de importurile rusești, astăzi, relațiile tensionate cu Washingtonul și politicile comerciale impredictibile ale președintelui Donald Trump stârnesc noi îngrijorări în rândul companiilor europene, potrivit Reuters.

În acest context, executivi din marile companii ale Uniunii Europene au început să sugereze ceea ce era de neconceput în urmă cu doar un an: o revenire limitată a gazului rusesc în mixul energetic al Europei, inclusiv prin contracte cu gigantul Gazprom.

Declarațiile vin în pofida angajamentului UE de a renunța la gazul rusesc până în 2027, un obiectiv stabilit în urma invaziei din 2022. Didier Holleaux, vicepreședinte al grupului francez Engie, a declarat pentru Reuters că, „dacă în Ucraina se va ajunge la o pace rezonabilă, Europa ar putea reveni la importuri de 60-70 miliarde metri cubi anual, inclusiv LNG”. Rusia, potrivit acestuia, ar putea acoperi din nou 20–25% din necesarul european, în scădere față de 40% înainte de război.

Patrick Pouyanne, directorul general al TotalEnergies, avertizează la rândul său că Europa nu ar trebui să se bazeze prea mult pe gazul american: „Trebuie să ne diversificăm sursele, nu să depindem de una sau două țări”. Total exportă LNG din SUA, dar și din Rusia, prin compania privată Novatek.

În Germania, stat profund afectat de pierderea gazului ieftin din Rusia, presiunea vine direct din industrie. Christof Guenther, directorul InfraLeuna, care operează un parc chimic major, afirmă că reluarea livrărilor prin conducte ar scădea prețurile mai eficient decât orice program de subvenții. „Suntem într-o criză severă și nu putem aștepta. Mulți colegi sunt de acord, chiar dacă este un subiect tabu”, a spus acesta.

Un sondaj Forsa relevă că 49% dintre locuitorii regiunii Mecklenburg-Vorpommern – punctul de sosire al gazoductului Nord Stream – doresc revenirea gazului rusesc. În întreaga Germanie, aproape o treime din alegători au votat partide pro-Rusia la alegerile federale din februarie.

În paralel, Trump folosește gazul ca monedă de schimb în negocierile comerciale și cere UE să-și reducă excedentul comercial. Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a recunoscut că „vom avea nevoie de mai mult LNG”, în timp ce experții avertizează că SUA ar putea limita exporturile dacă prețurile interne cresc.

Pe fondul incertitudinilor, companiile europene încep să conteste interdicția absolută privind gazul rusesc. Unele, precum Uniper (Germania) și OMV (Austria), au obținut deja despăgubiri de miliarde de euro în instanță pentru livrările neonorate de Gazprom.

Între timp, Ucraina privește cu îngrijorare o eventuală reabilitare a gazului rusesc, într-un moment în care DTEK – cea mai mare companie energetică privată a țării – speră să importe LNG american și să-l exporte spre Europa prin capacitățile sale de stocare.

„E greu să comentez, ca ucrainean, dar sper că liderii europeni au învățat lecțiile trecutului în relația cu Rusia”, a declarat Maxim Timcenko, CEO DTEK.

Criza energetică, tensiunile transatlantice și realitățile economice riscă să redefinească politica energetică a Europei – din nou, sub presiunea gazului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 13:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 13:08 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Majorarea ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei ar putea duce la creșterea costurilor pentru o parte dintre creditele contractate de populație, însă impactul nu va fi uniform. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, susține că efectele deciziei depind de tipul împrumutului și de indicatorii în funcție de care sunt calculate dobânzile, în contextul discuțiilor despre inflația alimentată de scumpirea gazelor naturale și a energiei electrice, precum și despre efectele măsurilor monetare asupra populației și economiei.

Întrebată dacă majorarea dobânzilor nu reprezintă o povară suplimentară pentru cetățeni, care deja plătesc facturi mai mari la energie, Victoria Belous a explicat că nu toate împrumuturile reacționează în aceeași măsură la deciziile BNM.

„Într-adevăr, sunt produse care sunt raportate la rata medie de creditare, dar avem și o mare parte dintre creditele luate de cetățeni care sunt raportate la alți indicatori. Respectiv, acestea nu vor avea o creștere în aceeași măsură, ci una mai temperată”, a declarat ministrul.

Potrivit oficialului, fiecare produs bancar trebuie analizat separat, întrucât mecanismele de calculare a dobânzilor diferă de la un contract la altul.

„Fiecare produs de creditare trebuie examinat individual. Nu putem spune cu certitudine că împrumuturile tuturor persoanelor vor crește în măsură egală. Sunt diferite produse de creditare, raportate la diferiți indicatori”, a explicat Belous.

Ministrul a fost întrebată și despre eficiența politicii monetare a BNM în condițiile în care o parte importantă a presiunilor inflaționiste provine din importurile de gaze și energie electrică.

Victoria Belous a apărat măsurile adoptate de banca centrală, invocând experiența crizelor energetice precedente.

„Nu mi se par stranii, în contextul în care crize energetice am avut și în anii precedenți, iar măsurile luate de BNM au demonstrat că au putut să reducă inflația într-un prag acceptabil”, a afirmat ministrul.

Menționăm că la 5 noiembrie 2026, Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază de la 9% la 11% anual, invocând intensificarea presiunilor inflaționiste și riscurile pentru stabilitatea prețurilor. Totodată, dobânda la creditele overnight a fost stabilită la 13%, iar cea la depozitele overnight la 9%.