Guvernul dă din visterie! Sume fabuloase acordate fermierilor. Executivul sporește accesul la subvenții

04 Apr. 2022, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Apr. 2022, 10:00 // Actual //  bani.md

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, modificări  privind principiile de subvenționare, fiind inclus un set de înlesniri pentru agricultori. Noile prevederi au scopul de a îmbunătăți accesul la subvenții pentru tinerii fermieri, femeile fermiere şi migranţii reveniţi, care își doresc să dezvolte afaceri în domeniul zootehnic, procesarea producției agricole, cultivarea și creșterea fructelor și legumelor pe teren protejat și înființarea plantațiilor multianuale.

Astfel, resursele financiare disponibile în anul curent în Fondul de subvenționare a agriculturii și mediului rural, constituie 1,75 miliarde lei, comparativ cu 1,1 miliarde lei în anul 2021. Mijloacele financiare vor fi distribuite pe categorii de producători – micro, mici, mijlocii și mari.

Totodată, pentru încurajarea asocierii producătorilor agricoli, a fost aprobată majorarea de la 50 la 75% a subvenției pentru investițiile efectuate de grupurile de producători și cooperativele de întreprinzător în dezvoltarea infrastructurii post recoltare și procesare. Plafonul subvențiilor accesate de aceștia va crește de la 5 milioane la 7 milioane de lei pentru un an de subvenționare.

Referitor la sectorul zootehnic, vor fi încurajate investițiile pentru producerea laptelui. În acest mod, pentru prima dată vor fi acordate subvenții majorate sectorului zootehnic. Crescătorii de animale (bovine, ovine și caprine) pot beneficia de subvenții majorate de la 50 la 70% din valoarea investiției. Producătorii vitivinicoli, la fel, vor beneficia de subvenții majorate pentru instalarea sistemelor de suport și pentru înființarea plantațiilor cu soiuri de struguri pentru vin.

Practicile de eficiență energetică urmează să fie subvenționate, prin compensarea de 50% din costul semințelor leguminoase de calitate de producție autohtonă, dar nu mai mult de 2000 lei per hectar. În contextul substituirii dependenței energetice și adaptarea la schimbările climatice, a fost majorat plafonul de la 800 mii lei pana la 1.5 mln lei per beneficiar pentru utilajul, echipamentul și instalațiile de producere a energiei regenerabile (panouri solare și fotovoltaice, instalații eoliene, biogaz).

Pentru a promova și dezvolta agricultura ecologică din Republica Moldova se propune o nouă intervenție de implementare în practică a utilizării culturilor azot-fixatoare și „îngrășămintelor verzi” pentru menținerea și intensificarea fertilității solului. În acest sens, vor exista plăți compensatorii de 2500 lei per hectar de teren. De subvenții vor beneficia și instituțiile de învățământ și cele de cercetare-inovare din domeniul agricol, dar și  asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigație.

O altă înlesnire este crearea condițiilor avantajoase pentru creditarea producătorilor agricoli de către băncile comerciale și organizații de creditare nebancare.

De asemenea, va fi sporită competitivitatea producătorilor autohtoni pe piața de desfacere, întrucât, în premieră, este permisă subvenționarea înființării de plantații multianuale cu soiuri înscrise în cataloagele UE.

Documentul aprobat prevede și alte ajustări de stimulente financiare pentru cultivarea plantelor aromatice, medicinale și condimentare, care vor facilita dezvoltarea industriilor conexe: industria alimentară, farmaceutica, parfumerie și cosmetică.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.