Iașiul intră în picaj, Chișinăul decolează! Zboruri tăiate peste Prut

26 Ian. 2026, 08:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Ian. 2026, 08:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Diferența dintre traficul aerian al Iașului și cel al Chișinăului se adâncește vizibil. Zborurile de la Aeroportul Internațional Iași spre Pescara (Italia) și Copenhaga (Danemarca) dispar din orarul de vară al companiei aeriene Wizz Air care le opera. Decizia vine după ce același operator renunțase anterior la rutele Catania și Bari (Italia), Malmö (Suedia) și Düsseldorf (Germania).

În contrast, Wizz Air își extinde prezența la Aeroportul Internațional Chișinău. Începând cu 31 martie 2026, din capitala Republicii Moldova va fi disponibilă o nouă destinație externă – Stuttgart (Germania), cu zboruri operate marți, joi și sâmbătă.

Datele de trafic confirmă tendința. La finalul anului 2025, Aeroportul Iași a raportat 2,2 milioane de pasageri, un rezultat catalogat de conducerea aerogării drept „an excepțional”. În același timp, Chișinăul a depășit pragul de 6 milioane de pasageri, consolidându-și poziția de hub regional.

Un detaliu cheie explică migrarea cererii. Aproximativ 1,4 milioane dintre pasagerii care au zburat de la Chișinău în 2025 au fost cetățeni români, cel mai probabil moldoveni cu dublă cetățenie. Aceștia au ales ofertele din capitala Basarabiei în detrimentul celor de la Iași sau Suceava, considerate mai limitate ca destinații și frecvențe.

14 Aug. 2026, 11:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Aug. 2026, 11:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Jocurile de noroc au adus câștiguri de sute de milioane de lei persoanelor fizice din Republica Moldova în 2025. Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, valoarea veniturilor obținute din această sursă a ajuns la 334,5 milioane de lei, în creștere cu peste 22% într-un singur an.

În 2024, persoanele fizice au încasat 273,7 milioane de lei din jocuri de noroc. Astfel, într-un singur an, suma a crescut cu 60,8 milioane de lei, sau cu 22,21%.

Raportată la întregul an, suma de 334,5 milioane de lei echivalează cu o medie statistică de aproximativ 27,9 milioane de lei pe lună sau peste 916 mii de lei pe zi.

Potrivit raportului SFS, 39 de persoane din categoria contribuabililor cu venituri anuale de peste un milion de lei au declarat inclusiv câștiguri provenite din jocuri de noroc.

Acestea fac parte din grupul celor 9.643 de persoane care au declarat în 2025 venituri de peste un milion de lei fiecare. Numărul contribuabililor din această categorie a crescut cu 1.624 într-un singur an.

În total, persoanele cu venituri de peste un milion de lei au declarat 32,8 miliarde de lei, iar impozitul calculat pentru veniturile acestora s-a ridicat la aproximativ 2,3 miliarde de lei.

Cu toate acestea, prezența celor 39 de persoane în categoria contribuabililor milionari nu înseamnă neapărat că fiecare a câștigat peste un milion de lei exclusiv din jocuri de noroc. Pragul de un milion se referă la veniturile totale anuale ale persoanei, iar  jocurile de noroc au fost una dintre sursele declarate.

Creșterea de 22,2% a câștigurilor din jocuri de noroc este peste ritmul general de creștere a veniturilor persoanelor fizice. Datele Fiscului arată că veniturile raportate pentru 2025 au crescut cu 12,2%, în timp ce câștigurile din jocuri de noroc au avansat aproape de două ori mai rapid.

Astfel, într-un singur an, câștigurile raportate din jocurile de noroc au crescut cu peste 60 de milioane de lei și au ajuns la mai mult de o treime de miliard de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!