Ilegalități la importul, transportarea și comercializarea produselor din carne

20 Mai 2021, 07:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Mai 2021, 07:32 // Actual //  MD Bani

Un importator de semifabricate și produse din carne de pui congelată a ajuns în vizorul oamenilor legii, fiind suspectat de mai multe ilegalități la importul, transportarea, depozitarea și comercializarea produselor din carne. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că au fost prelevate probe și transmise la Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, cu eliberarea ulterioară a rapoartelor de încercări în cadrul căruia va fi stabilită calitatea și siguranța alimentelor.

Potrivit ANSA, s-a stabilit că produsele alimentare congelate sunt transportate pe teritoriul țării cu mijloc de transport în lipsa autorizației și utilajului frigorific. S-a mai constatat că produsele alimentare importate și comercializate nu sunt produse din carne, dar semifabricate din carne, fapt ce contravine legislației privind siguranța alimentelor, astfel fiind indus în eroare consumatorul final.

Oamenii sunt îndemnați să fie prudenți la procurarea produselor din carne din locurile neautorizate în vederea evitării unor eventuale pericole pentru sănătate, dar și prejudicii economice considerabile.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.