Începând cu 2024, Apple va utiliza propriile display-uri

11 Ian. 2023, 12:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
11 Ian. 2023, 12:55 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Grupul american Apple Inc intenţionează ca, începând din 2024, să utilizeze propriile sale display-uri în dispozitivele mobile, în încercarea de a-şi reduce dependenţa de parteneri precum Samsung şi LG şi pentru a produce mai multe componente in-house, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit sursei citate, Apple intenţionează să înceapă să facă trecerea la propriile sale display-uri pentru cele mai scumpe modele de Apple Watch începând cu sfârșitul anului următor. Trecerea de la actualele ecrane de tip OLED, la o tehnologie denumită microLED, ar urma să vizeze şi celelalte dispozitive produse de Apple, inclusiv telefoanele iPhone.

Toate aceste schimbări fac parte dintr-un efort mai amplu destinat înlocuirii componentelor venite de la furnizori cu componente produse in-house, un efort care ar urma să confere Apple un control mai mare asupra design-ului şi performanţelor produselor sale. Gigantul american a renunţat deja la cipurile produse de Intel Corp. pentru computerele Mac în favoarea propriilor sale cipuri şi intenţionează să facă la fel şi cu alte componente centrale din telefoanele iPhone.

Noile display-uri microLED ar urma să fie primele ecrane Apple concepute şi dezvoltate în întregime in-house. În prezent, compania americană cumpără ecrane de la o gamă largă de producători, inclusiv Japan Display Inc., Sharp Corp. şi BOE Technology Group Co., pe lângă Samsung şi LG.

Chiar dacă Apple se va ocupa de design-ul noilor display-uri şi va pune la punct procesele de producţie, cel mai probabil gigantul american se va baza pe un furnizor extern care se va ocupa de producţia de masă. Apple are o facilitate de cercetare şi producţie la Santa Clara, California, la aproximativ 15 minute de sediul central Apple Park, unde a efectuat deja teste cu privire la producţia de ecrane. Grupul are o facilitate similară de cercetare şi dezvoltare în Taiwan.

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.