Iute Group a emis obligațiuni în valoare de 140 milioane euro, cu o dobândă de 12% și scadență în 2030

09 Iun. 2025, 16:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iun. 2025, 16:02 // Actual //  bani.md

IuteCredit Finance S.à r.l., companie parte a Iute Group AS, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa, a anunțat emiterea cu succes a unor noi obligațiuni garantate – Senior Secured Bonds EUR 2025/2030 – în valoare totală de 140 milioane euro, cu o rată a dobânzii de 12% anual și scadență în perioada 2025–2030. Refinanțarea parțială a aproximativ 78 milioane euro din obligațiunile EUR 2021/2026 a fost astfel finalizată înainte de termen. O parte semnificativă a sumei, aproximativ 78 milioane euro, a fost utilizată pentru refinanțarea anticipată a obligațiunilor emise anterior (2021/2026).

Cererea a fost considerabilă, atât din partea investitorilor existenți, care au optat pentru schimbul obligațiunilor în valoare de circa 52,5 milioane euro, cât și din partea celor noi, care au subscris obligațiuni în valoare totală de aproximativ 87,5 milioane euro. Investitorii instituționali din Europa și-au exprimat astfel sprijinul larg față de emisiunea noilor obligațiuni garantate senior EUR 2025/2030, iar investitorii privați au subscris obligațiuni în valoare de aproximativ 11 milioane euro.

„Le mulțumim investitorilor existenți pentru sprijinul constant, care a făcut posibil schimbul cu succes al obligațiunilor EUR 2021/2026 cu obligațiuni EUR 2025/2030 în valoare de aproximativ 52,5 milioane euro, și îi salutăm pe noii investitori din Europa și SUA care contribuie la creșterea Iute Group în condiții atractive. Majorarea cuponului la 12% reflectă realitățile economice actuale: Euribor a crescut cu peste 2 puncte procentuale din 2021, iar randamentele titlurilor de stat americane au crescut cu peste 3 puncte. Suntem recunoscători că, în acest context, costul nostru de finanțare s-a menținut competitiv raportat la prețul general al capitalului și că încrederea investitorilor rămâne solidă. Datorită eforturilor echipelor iute din toate țările în care activăm, am reușit să stabilizăm structura de capital până în 2030. Vom continua să emitem obligațiuni în funcție de nevoile de creștere ale clienților noștri. În paralel, dezvoltăm în continuare ecosistemul nostru, portofoliul de credite și alte surse de valoare, sprijiniți de o profitabilitate solidă,” a declarat Tarmo Sild, CEO al Iute Group AS.

„Această emisiune de obligațiuni este o confirmare a încrederii investitorilor în viziunea noastră și în modelul nostru de creștere durabilă. Pentru iute Moldova, stabilitatea financiară a Grupului înseamnă mai multă capacitate de a inova, de a digitaliza serviciile și de a răspunde prompt cerințelor clienților noștri din Republica Moldova. Rămânem concentrați pe dezvoltarea unui ecosistem financiar modern, accesibil și sigur,” a adăugat Sergiu Sobuleac, CEO iute Moldova.

Se preconizează că obligațiunile EUR 2025/2030 vor fi admise la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori din Frankfurt (General Standard) și pe Piața Reglementată Baltică a Bursei Nasdaq Tallinn în jurul datei de 9 iunie 2025.

Investitorii care dețin obligațiuni EUR 2021/2026 și au optat pentru conversia acestora vor primi, pentru fiecare obligațiune schimbată, un bonus în numerar de 2,50 euro, plus dobânda acumulată și neplătită aferentă perioadei 6 aprilie 2025 – data decontării. Cei care au ales răscumpărarea în numerar vor primi 99 de euro per obligațiune, plus dobânda acumulată și neplătită pentru aceeași perioadă. Decontarea obligațiunilor răscumpărate în numerar este programată pentru 16 iunie 2025 sau în jurul acestei date.

În această tranzacție, Oppenheimer & Co. Inc. (New York / Londra) și AS LHV Pank (Tallinn) acționează în calitate de coordonatori ai procesului de subscriere a obligațiunilor. Signet Bank AS (Riga) are rol de co-manager, iar Bankhaus Scheich Wertpapierspezialist AG (Frankfurt/Main) este agent de vânzare și listare. Aalto Capital (München) este consultantul financiar al Iute Group.

Despre iute Moldova: Compania iute Moldova este parte a iute Group, companie Fintech Estoniană, prezentă în patru țări europene: Moldova, Albania, Macedonia și Bulgaria. iute Moldova, cea mai rapidă instituție de creditare nebancară din Republica Moldova, este prima companie de microfinanțare ce pune la dispoziția clienților un proces de creditare 100% digital prin intermediul aplicației Myiute, opțiuni de procurare a produselor în rate la peste 1000 de parteneri din țară, o rețea de bancomate cardless, precum și asigurări în caz de accident. Strategia iute Moldova a fost și rămâne a fi concentrată pe digitalizarea tuturor serviciilor oferite.

Realitatea Live

24 Iul. 2025, 17:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Iul. 2025, 17:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Miliardarul rus Vadim Moșkovici, aflat în arest din martie sub acuzații de fraudă și dare de mită, a început din izolatorul de detenție negocieri privind transferul activelor sale în administrarea statului, relatează Vedomosti, citând surse apropiate cazului, scrie Vedomosti.

Moșkovici, proprietarul unuia dintre cele mai mari conglomerate agroindustriale din Rusia, Rusagro, este gata să cedeze o parte dintre activele sale către Rosselhozbank – banca agricolă de stat. Același Rosselhozbank a preluat anterior companii strategice precum producătorul de paste Makfa și grupul Ariant, cel mai mare deținător de podgorii din regiunea Krasnodar.

Surse din industrie afirmă că afacerile lui Moșkovici au atras și atenția Demetra-Holding, un jucător important din domeniul cerealier, anterior deținut de banca de stat VTB și controlat în prezent de investitori anonimi din Oman. Grupul ar fi interesat de businessul cu cereale și uleiuri vegetale al lui Moșkovici, completând portofoliul său care include deja terminale de cereale în portul Novorossiisk, operatorul feroviar Rusagrotrans și complexul portuar Taman.

Toate subdiviziunile Rusagro – lider în producția de zahăr, locul doi la producția de carne și deținător a peste 700.000 de hectare de teren agricol – ar putea fi vândute cu o reducere substanțială, spun sursele Vedomosti.

Moșkovici controlează grupul printr-o companie cipriotă, însă, în contextul dosarelor penale și al tendinței autorităților ruse de a confisca activele oligarhilor anchetați, este tot mai probabil ca averea acestuia să fie pur și simplu naționalizată prin decizie judecătorească. Ulterior, statul ar putea scoate activele la privatizare, a explicat avocata Natalia Dorofeeva.

În vârstă de 57 de ani, Vadim Moșkovici era, potrivit Forbes, unul dintre cei mai bogați 60 de oameni din Rusia, cu o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari. A fost arestat pe 26 martie la Moscova, împreună cu directorul general al Rusagro, Timur Lipatov. Procurorii i-au acuzat de delapidare în sumă de 1 miliard de ruble. Ulterior, Moșkovici a fost inculpat și pentru mită – ar fi oferit în 2019 un carabină de vânătoare Blaser R8, evaluat la 2,6 milioane de ruble, fostului viceguvernator al regiunii Tambov, în schimbul „protecției generale”.

Potrivit Novaia Gazeta Europa, Rusagro se afla de multă vreme în vizorul autorităților. După ce compania a fost inclusă pe lista întreprinderilor strategice, iar Moșkovici a fost amenințat cu desemnarea drept „agent străin”, acesta a fost forțat să-și aducă afacerile din Cipru înapoi în Rusia, printr-o procedură de redomiciliere. „Mai întâi l-au forțat să redomicilieze afacerea, acum i-o iau cu forța. N-a vrut de bunăvoie, o va face cu forța”, a comentat un apropiat al oligarhului.

Surse din presă susțin că în spatele operațiunii s-ar afla influentul clan Patrușev, care urmărește să preia active strategice din sectorul agroalimentar.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA