Ivanov îl contrazice pe ministrul Finanțelor: Rambursarea accizei nu e de 140 de milioane de lei, ci aproximativ 107

12 Mart. 2026, 13:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Mart. 2026, 13:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Comisiei parlamentare pentru Agricultură, Serghei Ivanov, afirmă că cifrele privind sprijinul acordat agricultorilor prin rambursarea accizelor și restituirea TVA sunt interpretate greșit și că o parte din fonduri reprezintă, de fapt, bani care ar fi trebuit deja returnați agenților economici. Ieri, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță declara că suma accizei la motorină care urmează să fie rambursată fermierilor este de 140 milioane de lei.

Potrivit deputatului, în cadrul audierilor organizate în Comisia pentru Agricultură, reprezentanții Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova au anunțat că suma identificată pentru compensarea accizelor se situează între 100 și 110 milioane de lei.

„Din start, suma accizelor este o cifră eronată. Ieri, în cadrul audierilor din Comisia pentru Agricultură, Ministerul Finanțelor a spus că a fost identificată o sumă între 100 și 110 milioane de lei. Astăzi am aflat, din alte surse, că este vorba de aproximativ 107 milioane de lei la capitolul accize”, a declarat Serghei Ivanov.

Deputatul susține că, în ceea ce privește TVA-ul, situația este prezentată incorect în spațiul public. Potrivit lui, restituirea acestei taxe nu reprezintă un sprijin suplimentar din partea statului, ci bani care aparțin agricultorilor și care ar fi trebuit deja returnați.

„Acel TVA nu reprezintă un ajutor din partea statului, ci este TVA-ul care de mult trebuia să fie returnat agricultorilor. Practic, este TVA-ul agricultorilor”, a afirmat Ivanov.

Parlamentarul a mai subliniat că majorarea prețurilor la carburanți duce automat la creșterea încasărilor din TVA, deoarece taxa este calculată procentual din prețul final.

În acest context, Comisia pentru Agricultură ar fi propus ca diferența dintre TVA-ul supraîncasat și cel prevăzut inițial în bugetul de stat să fie redirecționată către agenții economici.

„Nu trebuie să uităm că există transportatori, logistică și alte sectoare care depind foarte mult de motorină, iar acest cost se regăsește direct în cheltuielile lor”, a precizat Ivanov.

Potrivit acestuia, Ministerul Finanțelor a interpretat situația diferit și a propus prelungirea programului de restituire a TVA, măsură care, în opinia deputatului, nu aduce beneficii suplimentare mediului de afaceri.

Referindu-se la rambursarea accizelor, Ivanov a menționat că suma de 107 milioane de lei ar reprezenta aproximativ 30% din acciza aplicată motorinei, în condițiile în care în unele state europene astfel de taxe nu sunt percepute pentru sectorul agricol.

„Da, aparent este o măsură binevenită. Dar, din păcate, agenții economici din Republica Moldova trebuie să se mulțumească cu fiecare mic sprijin care vine, deși eu cred că se pot face mult mai multe”, a concluzionat președintele Comisiei Agricultură.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.