Kremlinul scrâșnește nervos din dinți că a scăpat Moldova de sub cizma energetică. România exportă curent peste Prut

20 Mart. 2022, 15:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Mart. 2022, 15:00 // Actual //  bani.md

România a început să exporte fizic energie electrică în Republica Moldova, după ce sistemul energetic al Ucrainei și cel al Chișinăului, care depinde în măsură covârșitoare de primul, au fost sincronizate miercuri cu cele din Europa de Vest. Sistemul este administrate de operatorii de transport și sistem grupați în Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity – ENTSO-E), ai cărei membri sunt operatorii de profil din statele membre UE, plus cei din Albania, Bosnia-Herțegovina, Elveția, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Irlanda de Nord și Norvegia. În dimineața zilei de joi, România a exportat energie în Republica Moldova la puterea de 375,3 MW, iar aceasta exporta la rândul ei în Ucraina, la 312,1 MW.

Per total, la ora respectivă, soldul sistemului energetic național românesc era de export, cu producție de 7.132 MW și consum de numai 6.343 MW. Peste 27% din producție a fost asigurată de parcurile eoliene, grație intensității favorabile a vântului. Până acum, între Republica Moldova și România nu aveau loc schimburi transfrontaliere de energie, cele două sisteme energetice nefiind interconectate, deși există planuri vechi în acest sens. Asta pentru că sistemul românesc este parte a zonei sincrone occidentale ENTSO-E, iar cel basarabean era inclus, până de curând, în zona ex-sovietică, fiind sincronizat cu cele din Rusia și Belarus, alături de sistemul ucrainean.

Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, a finalizat cu succes testul tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în perioada 24-26 februarie 2022 și ar fi trebuit să se reconecteze cu cele din Rusia și Belarus, însă din cauza invaziei ruse în Ucraina, s-a decis că reconectarea nu se va mai face. În condiții normale, sincronizarea cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică, ar fi trebuit să înceteze doar de anul viitor. “Ca urmare a solicitărilor de sincronizare de urgență ale Ucrainei și Republicii Moldova din 27 și 28 februarie, operatorii de transport și sistem din Europa continentală au convenit să înceapă pe 16 martie 2022 sincronizarea de probă a sistemului energetic al Europei continentale cu cele din Ucraina și Republica Moldova. Această accelerare a proiectului de sincronizare aflat în derulare din 2017 a fost posibilă grație studiilor efectuate anterior și adoptării de măsuri de reducere a riscurilor”, a transmis ENTSO-E.

Operatorii de transport și sistem din Europa continentală, printre care se numără și Transelectrica din România, sprijină acum stabilitatea sistemelor energetice din Ucraina și Republica Moldova, în urma unei analize pozitive care a confirmat că sincronizarea de urgență este fezabilă din punct de vedere tehnic, cu ajutorul unor măsuri de asigurare a funcționării sigure a sistemelor energetice.

Este un moment istoric, care reprezintă mai mult decât o garanție de dezvoltare a sectoarelor energetice din Ucraina și Europa. Acest pas va da Ucrainei posibilitatea de a primi energie dacă agresorul (Rusia – n.r.) va continua să ne distrugă infrastructura energetică și astfel de a menține stabilitatea operării sistemului energetic. Le suntem recunoscători partenerilor europeni pentru sprijinul acordat în aceste vremuri dificile. Ne-am pregătit pentru sincronizare timp de 5 ani, asigurând starea tehnică corespunzătoare a sistemului energetic ucrainean. Acesta și-a dovedit reziliența funcționând optim în condiții de izolare în timpul agresiunii militare ruse. După război, sincronizarea va deschide mari oportunități, atât pntru Ucraina, cât și pentru Europa, de dezvoltare a piețelor de energie, de tranziție la surse regenerabile și de întărire a securității energetice europene”, a transmis operatorul de transport și sistem ucrainean, Ukrenergo.

Republica Moldova importă energia electrică de la Centrala de la Cuciurgan. Or, autoritățile de la Chișinău au transformat importul de energie electrică într-o formă de finanțare a separatismului de la Tiraspol – peste 70% din electricitatea importată, 2 miliarde Kwh, se cumpără de la centrala electrică de la Cuciurgan, aflată pe teritoriul transnistrean și controlată de concernul rus „Inter RAO EES”. Curentul electric este produs din gazul care nu este plătit, iar datoria în prezent este peste 7,4 miliarde USD. Periodic sunt pronunțate hotărâri ale instanțelor internaționale pentru legalizarea datoriile la gaz, puse în cârca Moldovagaz.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

20 Nov. 2025, 23:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Nov. 2025, 23:53 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a elaborat un plan de pace pentru Ucraina, ale cărui prevederi au fost făcute publice de deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko. Documentul, citat de RBC Ucraina și Financial Times, prevede o serie de concesii teritoriale, garanții de securitate și măsuri economice menite să pună capăt conflictului.

Teritorii recunoscute și zone înghețate

Potrivit planului, Crimeea, Donețk și Lugansk ar fi recunoscute de facto ca teritorii rusești. Regiunile Herson și Zaporojie ar urma să fie „înghețate” pe linia actuală de contact, iar Ucraina ar trebui să-și retragă trupele dintr-o parte a Donbasului, zonă care ar deveni o fâșie demilitarizată.

Statutul internațional al Ucrainei

Planul prevede ca Ucraina să consacre în Constituție renunțarea la aderarea la NATO, iar Alianța să adopte legal o decizie prin care exclude primirea Kievului. Forțele armate ucrainene ar fi limitate la maximum 600.000 de militari, iar desfășurarea trupelor NATO pe teritoriul Ucrainei ar fi interzisă.

Reintegrarea Rusiei în economia globală

Documentul propune o revenire treptată a Rusiei în economia mondială, pe măsură ce sancțiunile sunt eliminate. Totodată, ar fi creat un fond internațional pentru reconstrucția Ucrainei, finanțat cu 100 de miliarde de dolari proveniți din activele rusești înghețate. Statele Unite și Europa s-ar angaja să investească în infrastructura și economia ucraineană post-conflict.

Garanții de securitate și supravegherea acordului

Statele Unite ar oferi Ucrainei garanții de securitate, iar respectarea prevederilor ar fi monitorizată de un grup de lucru americano-rus. Rusia ar trebui, la rândul ei, să adopte o lege prin care își asumă politica de neagresiune față de Europa și Ucraina, în timp ce tratatele privind neproliferarea nucleară ar fi prelungite.

Aspecte umanitare și politice

Planul include un schimb complet de prizonieri, eliberarea tuturor civililor reținuți și organizarea de alegeri în Ucraina la 100 de zile după semnarea acordului. De asemenea, este prevăzută o amnistie totală pentru participanții la conflict.

Potrivit RBC Ucraina, Trump ar fi cerut ca președintele Volodimir Zelenski să semneze documentul „imediat”. Financial Times scrie că Washingtonul se așteaptă ca planul să fie aprobat până la 27 noiembrie, iar acordul final cu Rusia să fie parafat la începutul lunii decembrie.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII