Profit pentru băncile din Republica Moldova. Majorare de 235 mil. de lei în primele două luni ale anului

20 Mart. 2022, 12:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
20 Mart. 2022, 12:01 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

Criza financiară nu se mai resimte pe piața bancară, creditorii raportând câștiguri de sute de milioane de lei. Cele 11 bănci din Republica Moldova au contabilizat un profit de 496,2 mil. de lei în primele două luni ale anului, de două ori mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, arataă datele Băncii Naționale a Moldovei.

Cela mai mari câștiguri bancherii le-au avut din veniturile din dobânzi – 1 miliard de lei. Veniturile din onorarii și comisioane – 405 mil. de lei. Diferențele de curs au adus băncilor venituri în sumă de 227 mil. de lei.

Cel mai mare profit l-au avut cele patru bănci sistemice. Este vorba de maib – 132 mil. de lei față de 83 mil de lei, Moldindconbank – 120 mil. de lei comparativ cu 78 mil. de lei, Victoriabank – 97,3 mil. de lei față de 23,4 mil. de lei și OTP Bank cu un profit de 64 mil. de lei cu 17% mai mare.

Celelalte șapte bănci comerciale au avut un profit între 4,8 mil. de lei și 17,7 mil. de lei.

Cel mai mic câștig l-a înregistrat Eurocreditbank – 4,8 mil. de lei față de 1,8 mil. de lei anul trecut.

Majorarea profiturilor băncilor se datorează impulsionării creditării. Este vorba de credite de consum și cele pentru imobil.

BNM vrea să tempereze din apetitul de creditare

Urmare a presiunilor inflaționiste, în ultima ședință de politică monetară, BNM a majorat rata de bază cu două puncte procentuale la 12,50% anual. Banca centrală își justifică decizia prin faptul că activitatea de creditare generează și în continuare presiuni la adresa procesului inflaționist, înregistrând și în luna februarie ritmuri înalte de creștere (+49,7 la sută), deși ritmul de creștere anual al creditelor acordate în moneda națională s-a temperat ușor. Totodată, sub incidența caracterului decizional restrictiv început în luna iulie 2021, ratele medii ponderate a dobânzii la creditele noi acordate și depozitele noi atrase în moneda națională au continuat trendul ascendent și în luna februarie 2022. Astfel, rata medie ponderată la credite și depozite a constituit 9,22 la sută și, respectiv, 4,97 la sută anual, înregistrând o creștere de 0,13 puncte procentuale și, respectiv, 0,11 puncte procentuale față de luna ianuarie curent.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

27 Apr. 2024, 08:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
27 Apr. 2024, 08:13 // Actual //  Lupu Eduard

Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în SUA, potrivit indicelui preţurilor de consum PCE urmărit în mod special de Rezerva Federală, şi publicat cu câteva zile înainte de următoarea şedinţă de politică monetară, ceea ce ar urma să îi încurajeze pe oficialii Fed să rămână prudenţi înainte de a începe să reducă dobânzile, transmite AFP, citată de Agerpres.

Conform datelor publicate vineri de Departamentul american al Comerţului, rata anuală a inflaţiei în luna martie a accelerat până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în februarie. Analiştii se aşteptau la o accelerare până la 2,6%.

În schimb, de la o lună la alta, inflaţia a rămas stabilă la 0,3%, aşa cum se aşteptau analiştii.

De asemenea, inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a rămas şi ea stabilă la 0,3% în martie comparativ cu februarie, şi la 2,8% în ritm anual.

Aceste cifre semnalează că “economia continuă să se dezvolte iar inflaţia este ridicată”, a comentat Rubeela Farooqi, economist şef la High Frequency Economics. Indicele de inflaţie PCE este cel pe care banca centrală americană vrea să îl aducă la 2%. Revenirea pe creştere a inflaţiei în luna martie ar urma să încurajeze oficialii Fed să dea dovadă de prudenţă şi să menţină, “pentru o perioadă mai îndelungată”, dobânda de bază la nivelul actual cuprins între 5,25% şi 5,50%, cel mai ridicat din ultimii 20 de ani, pentru a evita o nouă explozie a preţurilor, a adăugat economistul.

Comitetul de politică monetară de la Federal Reserve se va reuni marţi şi miercuri şi analiştii vor urmări cu atenţie orice posibile indicii cu privire la intenţiile Fed.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău