La ani-lumină de Occident! Moldova, blocată la nivelul Etiopiei la capitolul știință

10 Apr. 2026, 13:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Apr. 2026, 13:30 // Actual //  Ursu Victor

Investițiile în cercetare și dezvoltare rămân la niveluri modeste în regiune, iar comparațiile internaționale arată un decalaj față de economiile avansate. Datele din raportul „Indicatorii științei 2026” indică faptul că țări precum Rusia alocă circa 0,97% din PIB pentru cercetare, nivel comparabil cu state precum Malaezia (1,01%) și Egipt (1,03%).

În acest context, Republica Moldova se menține în aceeași zonă de performanță, cu investiții reduse în cercetare și inovare, apropiate de nivelul țărilor emergente. Este vorba de alocări de 0,22%.

Diferența față de liderii globali este însă mare. State precum Israel investesc peste 6% din PIB în cercetare, Coreea de Sud aproape 5%, iar economii dezvoltate precum SUA, Germania sau Japonia alocă de câteva ori mai mult decât țările din Europa de Est.

Datele arată că nivelul scăzut al finanțării afectează direct performanța sistemului de cercetare: numărul publicațiilor științifice scade, iar capacitatea de inovare este limitată.

În plus, tendințele din ultimii ani indică o diminuare a investițiilor publice în cercetare, ceea ce accentuează decalajul față de statele dezvoltate și reduce competitivitatea pe termen lung.

28 Oct. 2026, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 17:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan propune mutarea Penitenciarului nr. 13 din centrul Chișinăului și vânzarea terenului pe care se află instituția. El consideră că acesta reprezintă una dintre cele mai valoroase proprietăți ale statului. Șeful Executivului susține că un ar de teren în această zonă ar putea costa între 50.000 și 100.000 de euro, iar în locul închisorii ar putea apărea un hotel, clădiri de birouri sau alte investiții imobiliare care să aducă bani la buget.

„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului. Cel mai scump pământ din Chișinău, noi ținem deținuți. Cu tot respectul, pot să stea și la Băcioi undeva, sau în afară, sau unde vrem noi să construim”, a declarat premierul, miercuri, 28 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, în timpul examinării proiectului privind modificarea acordului de împrumut pentru construcția unui nou penitenciar.

Tofan consideră că menținerea unei închisori într-o zonă imobiliară atât de valoroasă reprezintă o utilizare ineficientă a proprietății statului. În opinia sa, terenul ar trebui valorificat economic, iar banii obținuți din vânzare ar putea fi direcționați către alte investiții publice.

„Pământul acesta din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului. Să fie un hotel acolo, să fie clădiri de birouri, să fie orice-o fi. Dar să nu stea chiar criminalii din țara asta în cel mai luxos loc”, a afirmat Tofan.

Premierul a avansat și o estimare a prețului terenurilor din zonă, susținând că un ar ar putea valora între 50.000 și 100.000 de euro. Totuși, acesta nu a prezentat o evaluare imobiliară oficială care să confirme sumele.

Actualul Penitenciar nr. 13 ocupă un teren de aproximativ 2,2 hectare, echivalentul a 220 de ari. Raportată strict matematic la intervalul de preț indicat de premier, suprafața ar putea avea o valoare teoretică de 11–22 de milioane de euro. Calculul este însă unul orientativ, nu o evaluare de piață, iar prețul unei eventuale tranzacții ar depinde de regimul juridic și urbanistic al terenului, precum și de condițiile de valorificare.