Legea bugetului de stat pentru anul 2022 a fost aprobată în lectura a doua. Nu a fost susținut de opoziție

06 Dec. 2021, 17:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Dec. 2021, 17:07 // Actual //  MD Bani

Proiectul bugetului legii de stat pentru anul 2022 a fost aprobat astăzi, 6 decembrie, în lectura a doua, cu votul a 55 de deputați. Toate amendamentele opoziției parlamentare – BCS și Partidul Șor nu au fost susținute de majoritatea parlamentară – PAS, astfel, aceștia s-au abținut de la votarea bugetului anului viitor, scrie Realitatea.md.

Opoziția a anunțat din start că nu va susține actualul proiect de lege al bugetului de stat, din considerentul că majoritatea parlamentară nu a susținut măcar un amendament, din toate cele prezentate de către fiecare deputat BCS și al Partidului Șor.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat acest lucru ca „un maraton al amendamentelor”, iar referitor la faptul că nu a fost susținut nici un amendament, speakerul a menționat că bani pentru dezvoltarea regională sunt prevăzuți în buget, iar orice primar, indiferent de culoarea politică va putea aplica la aceste fonduri prin scrierea proiectelor.

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022, prevede venituri de 50,1 miliarde de lei, cheltuieli – 65,2 miliarde de lei, iar deficitul – 15,1 miliarde de lei.

Legea bugetului de stat pentru anul 2022 este bazat pe Programul de activitate al Guvernului, iar la elaborarea acestuia s-a ținut cont de impactul pandemiei COVID-19 și al crizei energetice, de creșterea prețurilor de import și de necesitatea protecției populației în contextul acestor riscuri, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

Majorarea veniturilor din anul viitor se datorează, în principal, încasărilor din impozite și taxe, ca urmare a îmbunătățirii indicatorilor macroeconomici și unor măsuri de politică fiscală.

La capitolul cheltuieli, sunt prevăzute alocări pentru majorarea ajutorului pentru perioada rece a anului și creșterea numărului de beneficiari ai acestui ajutor. De asemenea, va continua compensarea parțială pentru gospodăriile casnice a costurilor facturilor la gaze naturale și energie termică, precum și va fi extinsă aria de acoperire a proiectelor din cadrul Fondului Național de Dezvoltare Regională.

Principalele surse de finanțare a deficitului bugetar vor fi sursele externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar și implementarea proiectelor finanțate din surse externe) și sursele interne (emisiunea VMS și mijloace din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public).

Datoriile de stat la 31 decembrie 2022 se estimează a fi la 103,3 miliarde de lei, ceea ce va constitui 40,4% din PIB.

Totodată, pentru 2022 este prognozată o creștere a Produsului Intern Brut cu 4,5%, o inflație medie anuală de 6,9%, o majorare a exporturilor de 10,6% și a importurilor – de 5,1% și o creștere a salariului mediu pe economie cu 10% față de anul curent.

Proiectul legii bugetului de stat se examinează de Parlament în trei lecturi.

Precizăm că, Guvernul a aprobat la data de 19 noiembrie curent, proiectul de lege privind bugetul de stat pentru anul 2022. La data de 25 noiembrie curent, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege al bugetului legii de stat.

16 Iun. 2026, 14:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iun. 2026, 14:46 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să piardă populație, în timp ce salariile, veniturile și speranța de viață sunt în creștere, potrivit breviarului statistic „Moldova în cifre 2026”, publicat de Biroul Național de Statistică.

Potrivit documentului, populația cu reședință obișnuită a Republicii Moldova a ajuns la începutul anului 2026 la 2,36 milioane de persoane, cu aproape 23 de mii mai puțin decât cu un an înainte. Scăderea este cauzată atât de sporul natural negativ, cât și de continuarea migrației externe. În 2025, numărul deceselor l-a depășit pe cel al nașterilor cu aproximativ 10 mii de persoane, iar migrația netă a rămas negativă, țara pierzând încă 13 mii de locuitori prin emigrare.

Datele arată și o îmbătrânire accelerată a populației. Ponderea persoanelor cu vârsta între 60 și 79 de ani a crescut la 23,6% din totalul populației, în timp ce categoria persoanelor de vârstă activă continuă să se reducă.

În același timp, natalitatea continuă să scadă. În anul 2025 s-au născut doar 22,1 mii de copii, cu 6,6% mai puțini decât în anul precedent. Totodată, rata fertilității a coborât la 1,68 copii per femeie, sub nivelul necesar pentru înlocuirea generațiilor.

Pe fundalul declinului demografic, economia a înregistrat unele evoluții pozitive. Salariul mediu lunar brut a ajuns la 15.472 de lei în 2025, în creștere cu 9,8% față de anul precedent. Totuși, după ajustarea cu inflația, creșterea reală a fost de doar 1,9%.

Cele mai mari salarii continuă să fie în sectorul IT, unde media a depășit 35,7 mii de lei lunar, urmat de sectorul financiar, cu peste 28,4 mii de lei. La polul opus se află agricultura, unde salariul mediu a fost de aproximativ 10,2 mii de lei.

Un alt aspect care atrage atenția este diferența dintre mediul urban și cel rural. Venitul disponibil mediu al unei persoane din orașe a fost de 7.411 lei pe lună, față de doar 4.326 lei în sate. Astfel, locuitorii din mediul urban au avut venituri cu peste 70% mai mari decât cei din mediul rural.

Breviarul relevă și dependența continuă a gospodăriilor de banii trimiși de rudele din străinătate. Transferurile din afara țării au reprezentat 7,2% din veniturile totale ale populației, iar în mediul rural această pondere a fost și mai mare.

În ceea ce privește prețurile, inflația anuală a ajuns la 6,8%, principalul factor fiind majorarea cu 48% a tarifelor la energia electrică. Potrivit BNS, doar scumpirea energiei electrice a contribuit cu 1,7 puncte procentuale la inflația totală din 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!