Legea drepturilor de autor, nefuncțională! Autorii, fără onorarii, iar utilizatorii – în afara legii

31 Mart. 2023, 16:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mart. 2023, 16:05 // Actual //  bani.md

Membri ai Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor din Republica Moldova, într-o scrisoare deschisă către premierul Dorin Recean susțin că noua lege a drepturilor de autor este nefuncțională. De la începutul anului 2023 AGEPI încă nu a desemnat nicio Organizație de Gestiune Colectivă (OGC) împuternicită să elibereze licențe utilizatorilor.

Membri ai Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor din Republica Moldova  spun că au alertat AGEPI despre acest fapt, precum și despre faptul că din cauza inacțiunii AGEPI, toți utilizatorii drepturilor de autor și conexe, dar în special cei din domeniul radiodifuziunii – toate televiziunile și radiourile au fost plasați în afara legii. Activitatea noastră zilnică a fost transformată în acțiuni de piraterie, indiferent de voința noastră de a activa legal.

Utilizatorii din domeniul radiodifuziunii sunt de bună credință și deja de foarte mulți ani s-au racordat la condițiile de respectare exemplară și obligatorie a dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Plasarea activității tuturor utilizatorilor în afara legii, generează riscuri zilnice majore de a fi sancționați de către titularii de drepturi, pentru valorificarea ilegală a operelor. Atenționăm asupra faptului, că în cazul unor sancțiuni multiple, aceste riscuri pot genera falimentarea tuturor utilizatorilor din domeniul radiodifuziunii – toate televiziunile și radiourile.

Demersurile noastre către AGEPI, precum și alertarea instituției asupra riscurilor generate de neîndeplinirea, dar în special de nefuncționalitatea legii, nu au dat niciun rezultat. Am primit un răspuns de la AGEPI care se referă la cu totul alte aspecte, AGEPI substituind obiectul demersului nostru.

Membri ai Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor din Republica Moldova în scrisoare adresată lui premierul Recean spun că deja de trei luni, piața dreptului de autor și a drepturilor conexe se află în stare de piraterie și ilegalitate gravă.

„Sunt soluții imediate din cauza riscurilor menționate, solicităm respectuos intervenția urgentă a Guvernului și informarea ANPR cu care OGC desemnată în calitate ca colector, utilizatorii trebuie să încheie contracte de licență, pentru ași asigura activitatea legală”, susțin Membri ai Asociației Naționale Patronale.

BANI.MD a scris anterior despre faptul că noua lege a drepturilor de autor a lăsat autorii fără venituri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.