Anul Vitivinicol 2022: Evaluări și perspective pentru a extinde vizibilitatea Vinului Moldovei pe piața internațională

31 Mart. 2023, 16:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
31 Mart. 2023, 16:03 // Actual //  Lupu Eduard

Vinificatorii din Moldova s-au întrunit în cadrul ediției a șasea a Conferinței Naționale a Filierei Vitivinicole, organizată pe 31 martie curent de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USAID în calitate de partener strategic de dezvoltare, pentru a discuta provocările și rezultatele „Anului Vitivinicol 2022”. Ediția din acest an a Conferinței este marcată de jubileul de 10 ani al brandului de țară Vinul Moldovei., conferința a prezentat perspective și evaluări de sustenabilitate pentru anul vitivinicol 2022.

În cadrul evenimentului, vinificatorii s-au referit în special la provocările cu care se confruntă sectorul vitivinicol din Moldova în contextul crizei provocate de războiul din regiune, dar și la noile tendințe mondiale de sustenabilitate în ceea ce privește domeniul vitivinicol și acțiunile necesare de întreprins pentru a crește vizibilitatea Vinului Moldovei pe piața internațională.

Potrivit informației prezentate de ONVV, recolta din anul 2022 a fost generoasă, iar volumul vinului produs a crescut cu 12% față de anul precedent, ajungând la o cantitate totală de 19 milioane de decalitri, inclusiv materie primă pentru distilate. De asemenea, a crescut cantitatea de struguri procesată cu aproximativ 13%, ajungând la 280 mii tone de struguri, cu o recoltă medie de struguri pentru vin de  circa 5,5 tone/struguri, variind între 4,0-14,5 tone/ha.

Totodată, ONVV a constatat că în 2022 exporturile de vin (vin vrac și vin îmbuteliat) au scăzut cu 14% față de anul anterior, ajungând la 10,4 milioane de decalitri, cel mai mic volum înregistrat în ultimii 10 ani. Valoarea exportului de vin a scăzut cu 9%, ajungând la 2.790 miliarde de lei moldovenești.

Elizaveta Breahnă, director interimar ONVV, a declarat că „anul 2022 a continuat să fie un an provocator în toate domeniile, inclusiv pentru sectorul vitivinicol din Republica Moldova. Crizele globale, războiul din Ucraina, condițiile meteo nefavorabile ne-au făcut să găsim soluții ca să ne reinventăm și să căutăm oportunități pentru a promova valoarea mândriei naționale – Vinul Moldovei. Cu toate acestea, pot spune cu mândrie și admirație că în pofida provocărilor și a dificultăților cu care s-au confruntat viticultorii și vinificatorii din țară, calitatea vinurilor este excelentă. Prioritatea Oficiului Național al Viei și Vinului este de a finaliza înregistrarea parcelelor de viță de vie până la începutul campaniei de recoltare 2023. Acum este momentul ca fim împreună, cu susținerea ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USIAD, să ne unim eforturile să mergem împreună, pentru că doar așa vom depăși provocările prezentului.”

Sergiu Gherciu, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Sectorul vitivinicol nu doar duce faima Republicii Moldova peste hotarele țării, demonstrat cu succes la ProWein, dar asigură și locuri de muncă pentru aproximativ 150 de mii de persoane. Ministerul va continua să ofere susținere acestui domeniu pentru a asigura o dezvoltare dinamică a industriei.”

John Riordan, Director Adjunct al misiunii USAID in Republica Moldova: „La zece ani de la lansarea brandului de țară Vinul Moldovei, realizările obținute sunt o puternică dovadă a rezilienței, inovației și viitorului promițător pe care industria vitivinicolă a Moldovei este pregătită să-l atingă. La USAID, suntem impresionați de agilitatea și determinarea industriei de a transforma sectorul. Credem ferm în importanța consolidării parteneriatului public-privat excepțional al ONVV și al Consiliului de Coordonare care înțelege nevoia industriei de a crea un mediu favorabil de afaceri care să contribuie la dezvoltarea în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Sectorului Vitivinicol”.

Notă: Sectorul vitivinicol din țară rămâne a fi primul creator de locuri de muncă în mediul rural, iar numărul agenților economici care activează în acest domeniu și care sunt înscriși în Registrul Vitivinicol a ajuns la 58900. Cifra constituie o creștere cu aproximativ 12% față anul 2021.

Conferința Națională a Filierei Vitivinicole este un eveniment important pentru sectorul vitivinicol și a devenit unul de referință. În acest an brandul de țară Vinul Moldovei aniversează 10 ani de la lansare. Organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Mai 2023, 20:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mai 2023, 20:17 // Actual //  Lupu Eduard

Rusia are un nou stat susținător. Cuba a anunțat că va accepta plata cu ruble rusești în magazinele și restaurantele din țară, în ciuda sancțiunilor colective impuse de țările occidentale.

Trei bănci rusești au decis să-și deschidă filiale locale în Cuba, iar cardurile MIR rusești au început din  să poată fi folosite la bancomatele cubaneze martie 2023. Printre serviciile bancare care au devenit posibile în țara din America Latină se numără retrageri de numerar în ruble, dar și convertirea acestora în peso, moneda locală, potrivit Rio Times Online.

Vestea vine în contextul intențiilor de relansare a relațiilor bilaterale dintre Moscova și Havana, cu posibilitatea deschiderii de legături maritime și portuare directe și oferta făcută de guvernul cubanez Rusiei de a folosi terenul din țară timp de 30 de ani pentru închiriere.

Sistemul de plată rusesc MIR rusesc, care utilizează carduri emise în Rusia, pot fi acceptate la plăți și în Vietnam, Coreea de Nord și în alte țări foste republici sovietice, precum Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Oseția de Sud și Abhazia.

Rubla nu este departe; de la începutul anului, a pierdut 16% din valoare față de dolar (80,16) și 13% față de euro (86,35). Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (CEPAL) estimează că economia cubaneză va crește cu 1,5% în 2023, dar rămâne în scădere de la 2,0% în 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău