Lukoil cere prelungirea concesiunii pentru gazele din Marea Neagră și anunță negocieri cu un fond american

Lukoil Overseas a solicitat autorităților române prelungirea acordului de concesiune pentru perimetrul Trident din Marea Neagră, care urmează să expire în luna octombrie. Informația a fost confirmată de reprezentanții companiei pentru Mediafax.

Cererea a fost depusă la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon din România. Potrivit companiei, prelungirea este necesară pentru finalizarea proiectului de explorare a gazelor naturale din zona economică exclusivă a României, aflată la aproximativ 170 de kilometri de țărm.

Lukoil susține că a investit aproximativ 880 de milioane de dolari în România din 2011, dintre care circa 630 de milioane de dolari au fost alocați dezvoltării proiectului Trident. Pentru încheierea explorării mai sunt necesare investiții estimate la 150 de milioane de dolari, la care se adaugă aproximativ 300 de milioane de euro pentru infrastructura logistică.

Perimetrul EX-30 Trident este deținut în proporție de aproximativ 88% de Lukoil Overseas, iar restul participației aparține companiei Romgaz.

Compania afirmă că sancțiunile internaționale impuse după declanșarea războiului din Ucraina au provocat doar întârzieri procedurale și nu au blocat proiectul. Totodată, oficialii au confirmat că sunt în desfășurare negocieri privind vânzarea activelor Lukoil International din Europa către un fond de investiții american.

„În acest moment se derulează negocieri pentru achiziția grupului Lukoil International în Europa de către un fond de investiții american, aspect care va elibera complet compania de sub aplicabilitatea sancțiunilor la finalizarea tranzacției”, au precizat reprezentanții companiei.

În paralel, Lukoil a deschis în acest an o acțiune în instanță la Tribunalul București, prin care solicită constatarea existenței unui caz de forță majoră în legătură cu proiectul Trident. Dosarul a fost înregistrat în luna februarie și nu are încă un prim termen de judecată.

#trident #zacaminte #Marea Neagră #Lukoil

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.