Miliarde de dolari „aterizează” în Republica Moldova. Cum scapă cărăușii de ochii vameșilor

29 Apr. 2024, 09:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Apr. 2024, 09:54 // Actual //  bani.md

Săptămâna trecută, în urma unei operațiuni concertate între poliție, procurori de la PCCOCS și ofițeri ai Serviciului Vamal, s-au descoperit peste un milion de dolari nedeclarați la pasagerii a doi avioane care sosiseră în Moldova din Moscova (cu escală în Erevan).

Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, acești bani ar fi fost introduceți în țară prin contrabandă, urmând să fie folosiți pentru finanțarea ilegală a unor partide politice din surse obscure, în interesul unui grup criminal.

Cu toate acestea, suma descoperită este considerată relativ mică în comparație cu sumele de bani cash care sunt transportate zilnic pe calea aerului. De exemplu, într-o investigație recentă, s-a constatat că un pasager a sosit la Aeroportul Internațional Chișinău cu aproape 2,6 milioane de euro cash, cu o zi înainte de semnarea unui contract de privatizare a companiei Air Moldova, scrie mold-street.com.

Contrabandă de „sute de miliarde de dolari în numerar”

Dar țara noastră nu este un caz ceva deosebit în acest sens în lume. The Wall Street Journal scrie că pasagerii zborurilor internaționale fac contrabandă de „sute de miliarde de dolari în numerar” în fiecare an, citând estimări ale Oficiului ONU pentru Droguri și Crimă și ale Grupului de acțiune financiară (FATF).

Potrivit WSJ unele țări nu restricționează importul de numerar, permițând „miliardelor de dolari” să circule din Marea Britanie și din alte părți către țări cu mai puțin control.

Ca exemplu, WSJ amintește de un incident din 2020 în care două femei au transportat șapte valize cu bani de la Londra Heathrow la Dubai. La sosirea în Dubai, ele au declarat că importau echivalentul a 2,8 milioane de dolari.

Autoritățile cred că cele două au transportat pe această cale circa 125 de milioane de dolari, în mare parte din iulie până în octombrie, în 2020.

„Cum naiba au scăpat de asta – atât de mulți bani într-un interval de timp atât de scurt?” spune Ian Truby, un ofițer superior de investigații la Agenția Națională a Crimei din Marea Britanie. Un răspuns, a spus el, este faptul că sistemele de securitate din aeroporturi nu sunt pentru detectarea crimelor, ci doar siguranța zborurilor.

Scanerele din aeroport nu văd milioanele?

Or, scanerele 3D din aeroporturi inspectează doar bagajele pentru a depista explozivi și alte substanțe potențial periculoase. Majoritatea aeroporturilor din lume, inclusiv din Statele Unite, nu scanează bagajele pasagerilor pentru numerar, fiind o procedură costisitoare din punct de vedere al echipamentului și al personalului, notează publicația.

Unul dintre motivele pentru care „contrabanda aeriană” este atât de răspândită sunt și politicile de înăsprire a cerințelor bancare din întreaga lume, care raportează toate tranzacțiile suspecte.

„Pur și simplu nu poți intra într-o bancă cu atât de mulți bani fără să fii observat. Veți fi arestat la următorul departament”, spune George Voloshin, expert la organizația din industrie pentru combaterea criminalității financiare ACAMS.

Un oficial britanic a spus că lucrătorii vamali luptă eficient împotriva contrabandei, iar Emiratele Arabe Unite au declarat că țara lucrează pentru a opri fluxurile financiare ilicite, inclusiv prin împărtășirea informațiilor cu Marea Britanie.

Oficiului ONU pentru Droguri și Crimă și FATF, o agenție interguvernamentală care dezvoltă standarde anti-spălarea banilor pentru țări, estimează că spălătorii de bani introduc pe ascuns, în sistemele financiare globale în fiecare an peste 2 trilioane de dolari, venituri obținute din afaceri ilegale.

În acest circuit pasagerii din avioanele internaționale transportă probabil sute de miliarde de dolari în numerar, datorită lacunelor din sistemele de securitate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Aug. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

15 încăperi nelocuibile, cu o suprafață totală de aproximativ 646,6 metri pătrați, gestionate de Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, ar putea fi scoase la privatizare prin licitație. Propunerea de includere a acestor bunuri în lista proprietăților de stat supuse privatizării a venit din partea Aeroportului, printr-un demers transmis Agenției Proprietății Publice la 16 iunie 2026.

Spațiile, indicate ca subsoluri, sunt amplasate în blocuri de locuințe din Chișinău, în special în sectorul Botanica, pe bulevardele Dacia 71/2 și 73/2, dar și pe strada Calea Ieșilor, 45. Cea mai mare încăpere din listă are 258,7 metri pătrați și se află pe strada Calea Ieșilor, 45.

Printre celelalte spații se regăsesc încăperi de 53,4 metri pătrați, 53,2 metri pătrați și 52 de metri pătrați, dar și spații mult mai mici, de aproximativ 15–17 metri pătrați. Toate sunt prevăzute pentru vânzare prin licitație.

Motivul este unul simplu: aceste spații nu sunt necesare activității Aeroportului. Documentul precizează că ele nu se află în perimetrul operațional al Aeroportului Internațional Chișinău, pe platforma aeroportuară sau pe terenul aferent și nu au fost, nu sunt și nu urmează să fie utilizate pentru activități operaționale, de producție ori comerciale.

În plus, încăperile nu fac parte din bunurile depuse în capitalul social al întreprinderii, iar menținerea lor în gestiunea Aeroportului nu mai este considerată justificată din punct de vedere funcțional. APP susține că înstrăinarea acestor spații nu va afecta integritatea patrimoniului întreprinderii și nici activitatea aeroportuară.

Proiectul nu stabilește deocamdată prețurile de pornire și nici data licitațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!