Modificări la compartimentul TVA pentru domeniul HORECA

27 Aug. 2023, 11:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Aug. 2023, 11:11 // Actual //  bani.md

Serviciul Fiscal de Stat informează despre intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2023 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost efectuate modificări la compartimentul TVA ce vizează domeniul HORECA.

Potrivit art. II pct. 22 al Legii nr. 212/2023, cota TVA pentru livrările de mărfuri/servicii realizate în cadrul activității întreprinderilor din domeniu HORECA, specificate în art. 96 litera b), la liniuţele a opta şi a noua, a fost redusă de la 12% la 8%.

Totodată, prin derogare, pe perioada stării de urgență, se prelungește termenul de aplicare a cotei reduse a TVA în mărime de 6% la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei.

Cota redusă a TVA în mărime de 6% pentru mărfurile/serviciile, realizate în cadrul activităților, atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei (HORECA) se aplică:

–        pe întreg teritoriul ţării şi pe perioada stării de urgenţă, cu condiţia declarării acestei stări de către Parlament în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004;

–        pe întreg teritoriul ţării şi pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică, cu condiţia declarării acestei stări de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009.

În lipsa declarării pe întregul teritoriu a țării a stării stării de urgenţă de către Parlament și/sau a stării de urgenţă în sănătate publică către Comisia națională extraordinară de sănătate publică, mărfurile/serviciile, realizate în cadrul activităților, atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei (HORECA) se vor impune cu TVA la cota de 8%, prevăzută la art.96 lit.b) liniuțele 8 și 9 din Codul fiscal.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.