Moldova, amenințată de criminalitatea transfrontalieră! Poliția și-a intensificat patrulările

10 Oct. 2023, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Oct. 2023, 16:40 // Actual //  bani.md

În primele nouă luni ale anului curent, autoritățile de frontieră din Republica Moldova, împreună cu omologii lor români și ucraineni, au înregistrat o creștere substanțială a numărului de patrulări comune pe segmentul „verde” al frontierei de stat. Această măsură are drept scop securizarea frontierelor și combaterea eficientă a criminalității transfrontaliere.

Potrivit datelor oficiale, împreună cu polițiștii de frontieră români, au fost efectuate 683 de patrulări în primele nouă luni ale anului curent, comparativ cu 237 de patrulări în aceeași perioadă a anului precedent. În ceea ce privește colaborarea cu forțele de frontieră ucrainene, au fost planificate 1,099 de patrulări comune, față de doar 147 în perioada similară a anului trecut.

Această creștere semnificativă a activităților de patrulare comună vine în contextul reluării acestora în noiembrie 2022, după o perioadă de opt luni de suspendare ca urmare a atacului armat din partea Federației Ruse asupra Ucrainei.

Activitatea de patrulare comună la frontiera moldo-română și la granița cu Ucraina se desfășoară în mod activ și intensiv, având ca obiectiv securizarea frontierelor și combaterea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră. Aceste măsuri sunt conforme prevederilor legale și au loc atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și al țărilor vecine, pe o adâncime de până la 10 km în interiorul statelor.

Vlada Ciorici

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!