Moldova îmbătrânită! Pensionarii cresc mai repede ca numărul angajaților

17 Sept. 2021, 09:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Sept. 2021, 09:01 // Actual //  bani.md

În Republica Moldova sunt peste 696 de mii de pensionari, iar lunar se pensionează circa 4000 de persoane. Datele statistice relevă că avem o reducere constantă a numărului contribuabililor. Datele statistice relevă că în 2020, forța de muncă a constituit 867 de mii de persoane față de un milion în 2017 și există tendința ca aceasta să scadă în continuare pe fundalul migrației.

Or, pensia pentru cea mai mare parte a pensionarilor nu acoperă minimul de există. Ieri, pensia de 2000 de lei a fost votată de deputați în prima lectură. Pensionarii a căror pensie este sub 2000 de lei vor primi diferența până la pensia minimă, sub forma unui supliment de solidaritate.

Proiectul de lege propune ca la determinarea venitului mediu lunar asigurat pentru perioada necontributivă de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani sau a unei persoane cu dizabilitate severă de către unul dintre părinți, tutore sau curator până la angajarea în funcția de asistent personal, să fie luat în considerare salariul mediu lunar pe țară și nu salariul minim pe țară, care este luat în calcul actualmente.

Se estimează că din octombrie, 183 mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare, care primeau sub 2000 de lei, vor primi o pensie minimă de 2000 de lei lunar. În prezent, pensia minimă este de 1188.05 de lei. Costul creșterii de pensii este de 521 milioane lei în 2021.  În anul 2022, costul estimat al acestei majorări va fi de 2,1 miliarde lei.

Expertul economic, Veaceslav Ioniță în emisiunea sa de analiză economică susține că pensia medie pentru limită de vârstă în Republica Moldova, aparent, a crescut constant. În 2010 era 800 de lei, în prezent este 2067 de lei, ceea ce înseamnă că a fost majorată mai puțin de 2,5 ori. Însă, spune Veaceslav Ioniță, în 2010 salariul mediu pe economie în Republica Moldova era de 2972 de lei, în 2020 acesta a ajuns la 8100 lei. O creștere de 2,75 ori. Iar pensia a crescut doar de 2,34 ori. „Avem o scădere a pensiei comparativ cu salariul, lucru care face ca pensionarii noștri să o ducă din ce în ce mai greu. Situația s-a agravat după anul 2017, când la noi s-a modificat sistemul de indexare al pensiei. Anul trecut, după două indexări, pensia a crescut cu 5,2%, iar dacă era legea veche trebuia să crească cu 9,9%”, a spus economistul.

În Republica Moldova, un angajat din sectorul real al economiei întreține două persoane: fie că este vorba despre un bugetar, pensionar sau un beneficiar de prestații și alocații sociale.

Datele statistice relevă că în Republica Moldova sunt peste 696 de mii de pensionari, iar lunar se pensionează circa 4000 de persoane. Datele statistice relevă că avem o reducere constantă a numărului contribuabililor. În 2020, forța de muncă a constituit 867 de mii de persoane față de un milion în 2017 și există tendința ca aceasta să scadă în continuare pe fundalul migrației.

07 Sept. 2026, 16:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 16:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Creșterea prețului petrolului și, implicit, a kerosenului începe să pună o presiune tot mai mare asupra industriei aeriene europene, iar efectele ar putea ajunge de la reducerea capacității de transport până la scumpirea biletelor.

Semnalul de alarmă a fost tras inclusiv de directorul general al Ryanair, Michael O’Leary. Acesta declarat că explozia prețurilor la petrol provocată de războiul cu Iranul îi adusese companiei costuri suplimentare de circa 50 de milioane de dolari numai într-o lună. O’Leary a mers până la a avertiza că, dacă petrolul rămâne la niveluri ridicate, „două sau trei companii aeriene europene” ar putea ajunge în faliment în octombrie sau noiembrie. El vorbea de Wizz Air și airBaltic.

Presiunea s-a accentuat între timp. La începutul lunii septembrie, Ryanair și-a redus estimarea cu privire la numărul de pasageri pentru anul financiar 2027, de la 216 milioane la 214 milioane, în condițiile creșterii costurilor cu combustibilul. Compania este însă protejată parțial de contractele de hedging. Este vorba de aproximativ 80% din necesarul de combustibil până în martie 2027 este acoperit la un echivalent de circa 67 de dolari pe baril.

Și Wizz Air avertizează că menținerea petrolului Brent la 90–100 de dolari pe baril sau peste acest nivel ar pune o presiune suplimentară asupra companiilor aeriene europene. Operatorul a explicat pentru publicația maghiară 24.hu că primul efect ar putea fi reducerea capacității, urmată ulterior de ajustarea prețurilor biletelor în funcție de cerere și ofertă.

Wizz Air susține că, pe termen scurt, impactul este amortizat de contractele de hedging și de flota cu un consum mai eficient. Totuși, dacă petrolul rămâne scump o perioadă îndelungată, partea de combustibil neacoperită prin aceste contracte va afecta inevitabil profitabilitatea, iar costurile mai mari ar putea ajunge în cele din urmă în prețul biletelor.

Presiunea este resimțită și de operatorii din Republica Moldova. FLYONE a declarat pentru BANI.MD că majorarea prețului petrolului are „un impact direct și semnificativ” asupra cheltuielilor companiei.

Potrivit operatorului, carburantul reprezintă peste 50% din totalul costurilor operaționale. Astfel, orice fluctuație importantă a prețului petrolului se transmite direct în costul operării fiecărui zbor.

FLYONE susține că a luat deja în calcul această situație atunci când și-a construit programul de zboruri și își concentrează operațiunile pe cursele care demonstrează viabilitate comercială.

„Compania își concentrează operațiunile pe zborurile care demonstrează viabilitate comercială, aceasta fiind o condiție esențială pentru menținerea stabilității și sustenabilității operaționale pe termen lung”, a precizat FLYONE.

Totodată, orice extindere a rețelei urmează să fie analizată în funcție de evoluția prețului combustibilului și de situația de pe piață. Operatorul nu anunță deocamdată suspendarea unor curse, însă lasă deschisă posibilitatea ajustării capacităților și frecvențelor.

În privința biletelor, compania recunoaște că menținerea petrolului Brent la 90–100 de dolari pe baril va pune presiune pe tarife.

„Prețurile biletelor vor reflecta, inevitabil într-o anumită măsură, creșterea costurilor reale de operare”, afirmă FLYONE.

Pentru a limita impactul asupra pasagerilor, operatorul spune că ajustează flexibil capacitățile și frecvențele în funcție de cerere și încearcă să reducă consumul printr-o planificare mai eficientă a operațiunilor.

Redacția BANI.MD a solicitat o opinie și operatorului HISky, pentru a explica dacă majorarea costului kerosenului va avea vreun impact asupra costului biletelor. Compania a spus că va reveni cu un răspuns.