Motivele pentru care Maia Sandu vine în România. Președintele Moldovei va avea întâlniri la cel mai înalt nivel

23 Feb. 2023, 08:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Feb. 2023, 08:20 // Actual //  bani.md

Preşedintele Republlicii Moldova, Maia Sandu, face joi, 23 februarie, o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, şi va discuta cu oficialii de la Bucureşti despre situaţia de securitate din Republica Moldova şi despre aderarea la UE.
Vizita are loc cu o zi înainte de împlinirea unui an de la declanşarea conflictului armat din Ucraina.

”Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, merge joi, 23 februarie, în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Din delegaţia de la Chişinău face parte şi Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, iar pe agendă sunt prevăzute întrevederi şi cu alţi oficiali români”, a transmis Preşedinţia Republicii Moldova, într-un comunicat de presă.

Instituţia a menţionat că Maia Sandu va discuta, la Bucureşti, despre cooperarea bilaterală, situaţia de securitate a ţării şi despre aderarea la Uniunea Europeană.
Potrivit anunţurilor oficiale de la Bucureşti, Maia Sandu va fi primită de către preşedintele Klaus Iohannis şi de către premierul Nicolae Ciucă.

Vizita are loc cu o zi înainte de împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, dar şi la o zi după summitul B9 de la Varşovia.

Liderii europeni, dar şi preşedintele SUA, Joe Biden, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au transmis susţinerea pentru Maia Sandu şi Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Aug. 2026, 14:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Aug. 2026, 14:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Modernizarea sistemelor termice din aproape 2 000 de blocuri din Chișinău și Bălți ar urma să fie declarată de utilitate publică de interes național. Este prevederea a două proiecte de lege elaborate de Ministerul Energiei, unul pentru Chișinău și altul pentru Bălți, prin care autoritățile încearcă să deblocheze lucrările și să evite riscul pierderii finanțării externe.

În Chișinău sunt vizate peste 1 700 de blocuri, iar în Bălți – peste 296, unde urmează a fi modernizate instalațiile și rețelele termice din interiorul blocurilor, instalarea punctelor termice individuale și îmbunătățirea sistemelor comune de distribuție.

Problema care a dus la elaborarea celor două proiecte de lege este legată de accesul în blocuri. Unele lucrări trebuie efectuate în spațiile comune sau, în anumite cazuri, în interiorul unor locuințe, iar legislația actuală poate impune acordul coproprietarilor. Pentru un număr atât de mare de imobile, obținerea acestor acorduri poate întârzia lucrările.

Prin urmare, se propune instituirea unei servituți legale speciale, care ar permite companiilor de termoficare să aibă acces la spațiile necesare pentru executarea lucrărilor fără acordul prealabil al coproprietarilor. Măsura ar fi limitată la lucrările prevăzute în proiecte și pe durata executării acestora. Proprietarii vor trebui să fie informați înainte de începerea lucrărilor, iar eventualele prejudicii provocate în timpul intervențiilor urmează să fie compensate integral. Servitutea ar înceta automat după recepția finală a lucrărilor.

În nota informativă pentru Bălți, autoritățile avertizează că blocajul afectează peste 296 de blocuri și creează un risc real de pierdere a finanțării externe. Fără o intervenție legislativă, documentul spune că proiectul nu poate fi implementat, iar lucrările de modernizare nu pot fi realizate.

Și în cazul Chișinăului există riscul ca finanțarea să fie afectată. Nota informativă arată că mecanismele juridice actuale nu permit realizarea investiției în condițiile și termenele asumate prin acordurile externe. Nerespectarea acestor obligații poate duce la suspendarea sau pierderea finanțării.

Investițiile sunt estimate la aproximativ 344 de milioane de euro. Proiectul din Chișinău este de circa 326 de milioane de euro, iar la Bălți investiția se ridică la aproximativ 17,8 milioane de euro.