Motorina ar putea exploda peste Prut până la echivalentul a 64 de lei litrul

09 Mart. 2026, 12:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 12:34 // Actual //  Ursu Victor

Prețul motorinei în România ar putea crește puternic în următoarele luni, iar în scenariul pesimist ar putea ajunge până la 16,8 lei pe litru echivalentul a 64 de lei moldovenești, aproape dublu față de nivelul actual. Avertismentul vine din partea expertului în energie Dumitru Chisăliță, care a analizat impactul creșterii cotațiilor petrolului asupra pieței carburanților.

În prezent, motorina se vinde în România cu aproximativ 8,64 lei pe litru, însă scenariul considerat cel mai probabil indică o creștere până la circa 15,10 lei pe litru în următoarele trei luni. Dacă tensiunile geopolitice continuă sau se amplifică, prețul ar putea urca chiar la 16,80 lei pe litru, ceea ce ar însemna o majorare de aproape 100%.

Potrivit analizei Asociației Energia Inteligentă (AEI), motorina este mult mai vulnerabilă la șocurile de pe piața energetică decât benzina. Acest lucru se datorează cererii mult mai mari din sectorul industrial, logistic și agricol, dar și nivelului scăzut al stocurilor de motorină din Europa.

Experții vorbesc despre fenomenul de „crack spread”, adică diferența dintre prețul petrolului brut și cel al produsului rafinat, care crește rapid atunci când rafinăriile sunt suprasolicitate sau când capacitățile de rafinare sunt reduse. În aceste condiții, orice creștere a prețului petrolului se transmite rapid în prețul motorinei.

Datele citate de analiști arată că, statistic, la fiecare majorare de 10% a cotației Brent, prețul motorinei la pompă în România crește cu până la 10%.

Situația este agravată și de reducerea capacităților de rafinare din Europa, unde mai multe rafinării au fost convertite în ultimii ani pentru producția de biocombustibili. Această transformare a redus capacitatea continentului de a produce combustibili tradiționali și îl face mai vulnerabil la șocuri externe.

În plus, apropierea sezonului agricol și intensificarea transporturilor în perioada de vară vor pune presiune suplimentară pe o piață deja tensionată.

În aceste condiții, analiza AEI avertizează că problema nu mai este dacă prețurile vor crește, ci cât de puternică va fi această creștere pentru consumatori și economie. Scenariul optimist, care ar menține motorina în jurul nivelului de 11,5 lei pe litru, devine tot mai puțin probabil în actualul context energetic și geopolitic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.