Muncitorii străini au divizat Moldova! Jumătate îi resping, iar 81% cer reguli mai dure

23 Iul. 2026, 13:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Iul. 2026, 13:01 // Actual //  Ursu Victor

Aproape jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că țara nu ar trebui să aducă muncitori străini, iar peste opt din zece susțin că procesul trebuie reglementat mult mai strict de către stat. Acestea sunt concluziile Barometrului socio-politic IMAS, realizat în luna iulie.

Potrivit sondajului, 49,5% dintre respondenți afirmă că Republica Moldova nu ar trebui să aducă muncitori străini din nicio țară. În schimb, 27% spun că originea acestora nu contează, atât timp cât respectă legea și muncesc legal.

Doar 14,2% ar prefera muncitori din țări apropiate cultural, precum România, Ucraina sau alte state europene, în timp ce 5,6% ar accepta lucrători din Asia Centrală sau fostele republici sovietice. Acceptarea muncitorilor din Asia de Sud este foarte redusă: doar 0,6% ar opta pentru persoane din India, Bangladesh sau Pakistan, iar 0,7% pentru muncitori din America Latină.

Sondajul relevă și un nivel ridicat de îngrijorare față de imigrația forței de muncă din Asia. 44% dintre respondenți spun că îi îngrijorează foarte mult aducerea muncitorilor din India, Bangladesh și alte state asiatice, iar alți 16% afirmă că îi îngrijorează destul de mult. În total, 60% manifestă un nivel ridicat de îngrijorare.

La polul opus, 21% declară că fenomenul nu îi îngrijorează deloc, iar 18% spun că îi preocupă doar puțin.

În ceea ce privește activitatea autorităților, percepția este critică. 66% dintre respondenți consideră că Guvernul reglementează în foarte mică măsură sau deloc procesul de aducere și ședere a muncitorilor străini în Republica Moldova. Doar 21% apreciază că statul gestionează bine acest domeniu.

Totodată, există un consens larg privind necesitatea înăspririi regulilor. 62% dintre participanții la sondaj sunt total de acord că aducerea muncitorilor străini trebuie reglementată mai strict de către stat, iar alți 19% sunt parțial de acord. Astfel, 81% dintre respondenți susțin înăsprirea cadrului de reglementare.

Datele indică faptul că subiectul imigrației economice rămâne unul sensibil în Republica Moldova, în condițiile în care deficitul de forță de muncă determină tot mai multe companii să recruteze angajați din Asia și alte regiuni.

Barometrul socio-politic IMAS a fost realizat în perioada 10–20 iulie 2026, pe un eșantion de 1.015 respondenți din 81 de localități, având o marjă maximă de eroare de ±3,1%. Cercetarea a fost realizată la comanda publicației Independent News din România.

07 Sept. 2026, 16:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 16:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Creșterea prețului petrolului și, implicit, a kerosenului începe să pună o presiune tot mai mare asupra industriei aeriene europene, iar efectele ar putea ajunge de la reducerea capacității de transport până la scumpirea biletelor.

Semnalul de alarmă a fost tras inclusiv de directorul general al Ryanair, Michael O’Leary. Acesta declarat că explozia prețurilor la petrol provocată de războiul cu Iranul îi adusese companiei costuri suplimentare de circa 50 de milioane de dolari numai într-o lună. O’Leary a mers până la a avertiza că, dacă petrolul rămâne la niveluri ridicate, „două sau trei companii aeriene europene” ar putea ajunge în faliment în octombrie sau noiembrie. El vorbea de Wizz Air și airBaltic.

Presiunea s-a accentuat între timp. La începutul lunii septembrie, Ryanair și-a redus estimarea cu privire la numărul de pasageri pentru anul financiar 2027, de la 216 milioane la 214 milioane, în condițiile creșterii costurilor cu combustibilul. Compania este însă protejată parțial de contractele de hedging. Este vorba de aproximativ 80% din necesarul de combustibil până în martie 2027 este acoperit la un echivalent de circa 67 de dolari pe baril.

Și Wizz Air avertizează că menținerea petrolului Brent la 90–100 de dolari pe baril sau peste acest nivel ar pune o presiune suplimentară asupra companiilor aeriene europene. Operatorul a explicat pentru publicația maghiară 24.hu că primul efect ar putea fi reducerea capacității, urmată ulterior de ajustarea prețurilor biletelor în funcție de cerere și ofertă.

Wizz Air susține că, pe termen scurt, impactul este amortizat de contractele de hedging și de flota cu un consum mai eficient. Totuși, dacă petrolul rămâne scump o perioadă îndelungată, partea de combustibil neacoperită prin aceste contracte va afecta inevitabil profitabilitatea, iar costurile mai mari ar putea ajunge în cele din urmă în prețul biletelor.

Presiunea este resimțită și de operatorii din Republica Moldova. FLYONE a declarat pentru BANI.MD că majorarea prețului petrolului are „un impact direct și semnificativ” asupra cheltuielilor companiei.

Potrivit operatorului, carburantul reprezintă peste 50% din totalul costurilor operaționale. Astfel, orice fluctuație importantă a prețului petrolului se transmite direct în costul operării fiecărui zbor.

FLYONE susține că a luat deja în calcul această situație atunci când și-a construit programul de zboruri și își concentrează operațiunile pe cursele care demonstrează viabilitate comercială.

„Compania își concentrează operațiunile pe zborurile care demonstrează viabilitate comercială, aceasta fiind o condiție esențială pentru menținerea stabilității și sustenabilității operaționale pe termen lung”, a precizat FLYONE.

Totodată, orice extindere a rețelei urmează să fie analizată în funcție de evoluția prețului combustibilului și de situația de pe piață. Operatorul nu anunță deocamdată suspendarea unor curse, însă lasă deschisă posibilitatea ajustării capacităților și frecvențelor.

În privința biletelor, compania recunoaște că menținerea petrolului Brent la 90–100 de dolari pe baril va pune presiune pe tarife.

„Prețurile biletelor vor reflecta, inevitabil într-o anumită măsură, creșterea costurilor reale de operare”, afirmă FLYONE.

Pentru a limita impactul asupra pasagerilor, operatorul spune că ajustează flexibil capacitățile și frecvențele în funcție de cerere și încearcă să reducă consumul printr-o planificare mai eficientă a operațiunilor.

Redacția BANI.MD a solicitat o opinie și operatorului HISky, pentru a explica dacă majorarea costului kerosenului va avea vreun impact asupra costului biletelor. Compania a spus că va reveni cu un răspuns.