O rețea de benzinării din țară, amenințată să-și sisteze activitatea. Și alții ar fi în aceeași poziție

18 Iun. 2021, 13:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
18 Iun. 2021, 13:59 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Compania Bemol nu exclude că după introducerea noii metodologii de calcul a prețurilor la combustibil în Moldova, va fi nevoită să-și suspende activitatea. Reprezentanții Bemol consideră că și alți jucători de pe piața petrolieră pot face același lucru, iar acest fapt ar putea duce la o lipsă de benzină și motorină în țară, scrie Newsmaker.md

„Pentru noi, perspectiva nu este deloc una bună (după introducerea noii metodologii), ori ieșim din business-ul petrolier, ori dăm în chirie afacerea unei companii mai mari. Poate că cineva își poate permite astfel de pierderi, dar nu compania noastră, nu avem o astfel de posibilitate”, a declarat BEMOL pentru Newsmaker, comentând noua metodologie de calcul a prețurilor la carburanți adoptată de Agenția Națională pentru Reglementare în energie (ANRE).

Reprezentanții companiei au mai adăugat că într-o situație similară s-ar putea pomeni și cei de pe piața angro. „Furnizorii spun că este posibil să nu își poată îndeplini obligațiile de furnizare și vor înceta importul. Cu siguranță există piețe cu condiții mai favorabile și vor vinde acolo. Am prevăzut de la bun început că cineva vrea cu adevărat să creeze un deficit de combustibil în Moldova„, spun petroliștii.

Amintim că, potrivit deciziei ANRE, începând cu 1 iulie, companiile care comercializează carburanți vor stabili prețurile angro și cu amănuntul pentru benzină, motorină și gaz, în baza unei noi metodologii. Prețurile vor fi calculate pe baza cotațiilor bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

Marja maximă pentru un litru de benzină și motorină în vânzările cu amănuntul a fost stabilită de ANRE la 2.33 lei, iar pentru un litru de gaz lichefiat – 1.98 lei. Pentru vânzările angro, marja maximă pentru o tonă de benzină și motorină este de 1.142 lei și 18 bani, iar pentru o tonă de gaz lichefiat — 451 lei și 58 bani. Marja de comercializare a produselor petroliere angro include costul livrării și depozitării combustibilului, în timp ce marja cu amănuntul include și costul întreținerii unei benzinării.

În același timp, BEMOL declară că, dacă prețurile actuale ale carburanților vor rămâne neschimbate pe piețele mondiale, prețurile cu amănuntul în Moldova ar putea scădea ușor după 1 iulie. „Acum lucrăm la zero. Cu noua metodologie, va fi necesar să se reducem prețul cu circa 80-90 de bani„, a menționat compania, adăugând că autoritățile se gândesc aparent să rezolve problema prețurilor carburanților ”din contul pierderilor” companiilor petroliere.

Realitatea Live

20 Iul. 2025, 10:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Iul. 2025, 10:11 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul din Monaco este implicat într-o anchetă penală discretă, care durează de cinci ani, privind posibila acordare preferențială a unui contract public către compania de elicoptere Monacair, deținută de Andrea și Pierre Casiraghi, nepoții prințului Albert II. Informațiile au fost dezvăluite de agenția Bloomberg, care citează surse judiciare și documente din anchetă.

Potrivit anchetatorilor, o funcționară de rang înalt ar fi deschis un canal informal de comunicare cu reprezentanții Monacair și le-ar fi transmis instrucțiuni clare privind criteriile necesare pentru câștigarea contractului, care viza ruta aeriană dintre Monaco și Aeroportul Internațional din Nisa.

Fosta funcționară Catherine Mariani, acum pensionată, a declarat în fața poliției că „rezultatul era predeterminat”. În mărturia sa, ea a spus că „oferta Monacair era preferată” și că „probabil acest lucru se datora faptului că Pierre și Andrea Casiraghi erau membri ai familiei princiare”.

Autoritățile din principat se pregătesc acum să îi audieze oficial pe cei doi Casiraghi, o măsură cu implicații politice sensibile care pune presiune directă pe prințul Albert. Acesta, alături de nepoții săi, neagă orice abatere legală sau influență exercitată în procesul de atribuire a contractului.

Ruta Nisa–Monaco este una extrem de profitabilă și strategică pentru accesul rapid în principat, iar licitația pentru drepturile de operare a fost una strict reglementată. În ciuda acestui fapt, ancheta a scos la iveală suspiciuni serioase privind lipsa de imparțialitate și posibila utilizare a influenței de familie.

În timp ce publicul monegasc și presa internațională urmăresc cu atenție evoluția cazului, palatul princiar tace. Este pentru prima dată în ultimii ani când familia conducătoare a Monaco se confruntă cu o anchetă penală care implică direct interese financiare personale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA