„Ora Planetei”! Sâmbătă, consumatorii sunt îndemnați să deconecteze lumina pentru o oră

25 Mart. 2022, 12:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Mart. 2022, 12:12 // Actual //  MD Bani

Consumatorii de energie electrică din Republica Moldova sunt invitați să se alăture evenimentului global „Ora Planetei”. În acest sens, sâmbătă, 26 martie 2022, de la 20:30 până la 21:30, ora locală consumatorii se pot alătura evenimentului prin deconectarea tuturor instalațiilor de la energia electrică. De asemenea, se deconectează lumina.

Evenimentul internațional „Ora Planetei” este o mișcare globală, care unește oamenii şi îi motivează să ia măsuri pentru soluționarea la nivel local a problemelor de mediu și să protejeze planeta. Acțiunea simbolică de deconectare benevolă a energiei electrice timp de 60 de min vorbește despre importanța și fragilitatea mediului nostru natural.

ÎCS „Premier Energy” SRL susține evenimentul „Ora Planetei” din anul 2009 și desfășoară activități în principal de informare a populației și încurajare a persoanelor să adere prin participarea personală la această acțiune, deconectând în ziua respectivă pentru cel puțin o oră lumina sau aparatele electrocasnice neesențiale.

12 Sept. 2026, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 18:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova, după detectarea unei drone care a pătruns neautorizat dinspre Ucraina, a afectat mai multe curse aeriene. Un avion care zbura din Sharm el-Sheikh spre Chișinău a fost menținut în aer în zona municipiului Bacău, iar alte trei curse au fost reținute la sol.

Potrivit Autorității Aeronautice Civile, aeronava care efectua cursa Sharm el-Sheikh–Chișinău a intrat într-o zonă de așteptare în apropierea municipiului Bacău, fără a ateriza. După redeschiderea spațiului aerian, avionul și-a continuat zborul spre Chișinău.

Totodată, cursele Chișinău–București, Chișinău–Istanbul și Chișinău–Alicante au fost reținute temporar la sol.

La ora 16:20, spațiul aerian a fost redeschis, iar operațiunile de zbor au fost reluate. AAC avertizează însă că restricțiile temporare pot provoca întârzieri ale unor curse.

Autoritatea precizează că măsurile au fost aplicate exclusiv pentru siguranța pasagerilor și a echipajelor, în conformitate cu procedurile de siguranță aeronautică.

Incidentul survine după ce, în după-amiaza zilei de 12 septembrie, Armata Națională a detectat un obiect care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova dinspre Ucraina. Poliția de Frontieră a raportat că aparatul fără pilot a fost observat în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, dispărând ulterior de pe radar și reapărând în apropierea satului Cuconeștii Noi, raionul Edineț.