Peste 153 de mii de moldoveni au scos din buzunar 388 de milioane de lei pentru polița medicală

01 Apr. 2026, 14:21
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
01 Apr. 2026, 14:21 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Peste 153 de mii de persoane și-au achitat, în primele trei luni din 2026, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă – cu peste 9 mii mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Compania Națională de Asigurări în Medicină, acesta este cel mai mare număr de plătitori înregistrat vreodată până la data de 31 martie.

Cei mai mulți dintre contribuabili, aproximativ 152 de mii de persoane, au achitat prima redusă de 2 527 de lei. Este vorba, în special, despre proprietari de terenuri agricole, deținători de patentă, fondatori de întreprinderi individuale, arendași, dar și alte persoane fizice neangajate sau neasigurate de stat, inclusiv cetățeni străini cu drept de ședere în Republica Moldova.

În același timp, circa 1 450 de persoane neangajate din domeniul juridic: avocați, notari, executori judecătorești, dar și medici de familie care activează independent, au plătit prima integrală, în valoare de 12 636 de lei.

În total, în primele trei luni ale anului, în fondurile de asigurare medicală s-au acumulat peste 388 de milioane de lei, cu aproximativ 98 de milioane mai mult decât în aceeași perioadă din 2025.

De la 1 aprilie, persoanele care nu și-au achitat polița în termen vor trebui să plătească suma integrală de 12 636 de lei, la care se adaugă penalități pentru fiecare zi de întârziere.

CNAM precizează că statutul de persoană asigurată este oferit din momentul achitării primei și rămâne valabil până la 31 ianuarie 2027.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.