„Pește fără documente”! Un bărbat de 28 de ani a încercat să scoată din țară două butelii a câte 200 l de pește

04 Ian. 2022, 14:23
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
04 Ian. 2022, 14:23 // Slider //  MD Bani

Peste 60 de kilograme de pește, fără acte de proveniență, au fost depistate aproape de frontiera moldo-ucraineană. Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi a oprit în trafic autovehiculul cu pește, la ieșirea din satul Dumeni, raionul Râșcani, transmite IPN.

Potrivit informațiilor, la volanul automobilului era un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 28 de ani. Acesta avea în portbagaj două butelii a câte 200 de litri fiecare, în care era pește de diferite specii. Persoana nu a putut prezenta documente de proveniență a mărfii.

Bărbatul a declarat că a procurat peștele pentru uz personal. Conform procedurilor legale, au fost informați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Siguranță a Alimentelor.

Realitatea Live

06 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile petrolului ar putea rămâne ridicate și în 2027, iar refacerea stocurilor mondiale consumate în timpul războiului din Iran ar putea dura până la doi ani. Avertismentul vine de la conducătorii marilor companii petroliere, reuniți pe 5 octombrie la o conferință la Londra, relatează Reuters. Blocajele din transportul maritim, reducerea producției rafinăriilor și retragerile din rezerve continuă să pună presiune pe piață.

Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat că, de la începutul conflictului, piața a pierdut aproximativ trei miliarde de barili din aprovizionare, iar un miliard de barili a fost retras din stocurile mondiale pentru a compensa deficitul.

„Până când strâmtoarea Ormuz se va redeschide complet și încrederea va reveni, presiunea asupra țițeiului și produselor rafinate se va intensifica. Chiar și atunci, refacerea stocurilor, concomitent cu acoperirea cererii, ar putea dura până la doi ani”, a spus Nasser la Energy Intelligence Forum.

Șeful companiei Petronas, Tengku Muhammad Taufik, a avertizat că turbulențele ar putea continua în cea mai mare parte a perioadei rămase până la sfârșitul anului și, posibil, în 2027.

La rândul său, directorul general al Kuwait Petroleum Corporation, Shaikh Nawaf Al-Sabah, a estimat că piața mondială se confruntă cu un deficit de aproximativ șase milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și combustibil pentru avioane. Potrivit acestuia, rafinăriile din alte regiuni nu au suficientă capacitate pentru a compensa producția oprită în zona Golfului.

În Kuweit, producția de petrol a scăzut de la aproximativ 2,6 milioane la două milioane de barili pe zi. Exporturile de țiței s-au menținut însă la circa un milion de barili pe zi, în pofida perturbărilor provocate de război.

Criza afectează și consumul. Președintele executiv al ConocoPhillips, Ryan Lance, a declarat că cererea mondială de petrol ar putea reveni după scăderea din acest an abia în 2028 sau 2029. El a adăugat că, dacă prețurile rămân suficient de ridicate, producția Statelor Unite ar putea depăși 14–14,5 milioane de barili pe zi.