Petrolierele fantomă ale Rusiei în Moldova: Autoritățile cer clarificări de la companiile implicate

12 Aug. 2024, 07:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Aug. 2024, 07:16 // Actual //  bani.md

Autoritățile din Republica Moldova au cerut documente suplimentare de la 12 companii locale, identificate de platformele internaționale de date ca fiind implicate în gestionarea unei flote maritime-petroliere conectate la Rusia, cunoscută sub numele de „Flota din Umbră” a Rusiei. Potrivit deciziei Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, activitățile acestor companii se încadrează în domenii critice pentru securitatea statului, conform Legii nr. 174/2021.

Investigațiile arată că peste 20 de petroliere, gestionate de aceste companii moldovenești, au transportat milioane de tone de țiței rusesc în ultimele 6-7 luni. Unele dintre aceste companii sunt controlate de persoane interpuse care au legături cu Dorin Damir, finul oligarhului Vladimir Plahotniuc, conform unei investigații RISE Moldova publicate pe 1 august.

Autoritățile cer acum ca aceste companii să depună dosarele necesare pentru aprobarea prealabilă a investițiilor, având în vedere importanța activităților lor pentru securitatea națională.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Aug. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

15 încăperi nelocuibile, cu o suprafață totală de aproximativ 646,6 metri pătrați, gestionate de Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, ar putea fi scoase la privatizare prin licitație. Propunerea de includere a acestor bunuri în lista proprietăților de stat supuse privatizării a venit din partea Aeroportului, printr-un demers transmis Agenției Proprietății Publice la 16 iunie 2026.

Spațiile, indicate ca subsoluri, sunt amplasate în blocuri de locuințe din Chișinău, în special în sectorul Botanica, pe bulevardele Dacia 71/2 și 73/2, dar și pe strada Calea Ieșilor, 45. Cea mai mare încăpere din listă are 258,7 metri pătrați și se află pe strada Calea Ieșilor, 45.

Printre celelalte spații se regăsesc încăperi de 53,4 metri pătrați, 53,2 metri pătrați și 52 de metri pătrați, dar și spații mult mai mici, de aproximativ 15–17 metri pătrați. Toate sunt prevăzute pentru vânzare prin licitație.

Motivul este unul simplu: aceste spații nu sunt necesare activității Aeroportului. Documentul precizează că ele nu se află în perimetrul operațional al Aeroportului Internațional Chișinău, pe platforma aeroportuară sau pe terenul aferent și nu au fost, nu sunt și nu urmează să fie utilizate pentru activități operaționale, de producție ori comerciale.

În plus, încăperile nu fac parte din bunurile depuse în capitalul social al întreprinderii, iar menținerea lor în gestiunea Aeroportului nu mai este considerată justificată din punct de vedere funcțional. APP susține că înstrăinarea acestor spații nu va afecta integritatea patrimoniului întreprinderii și nici activitatea aeroportuară.

Proiectul nu stabilește deocamdată prețurile de pornire și nici data licitațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!