Philip Morris Moldova solicită un cadru de reglementare predictibil și transparent de operare

06 Oct. 2026, 17:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:00 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Philip Morris Moldova solicită autorităților competente din Republica Moldova să identifice o soluție legală și echilibrată în cazul comercializării pliculețelor cu nicotină. Compania a publicat o reacție oficială în care se menționează că, pe parcursul ultimelor luni, organele de control au efectuat zece inspecții simultane în punctele de comercializare ale partenerilor comerciali, la depozitul Philip Morris, precum și la cel al distribuitorilor. Ca urmare a acestor acțiuni, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a solicitat și suspendarea activității partenerului comercial al Philip Morris pentru o perioadă de până la 12 luni, precum și distrugerea stocurilor de pliculețe cu nicotină.

Potrivit poziției oficiale a Philip Morris, compania a solicitat, încă din octombrie 2025, clarificări din partea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) privind cadrul de reglementare aplicabil. În răspunsul său oficial, ANSP a precizat că, la acel moment, nu existau proceduri sau cerințe aplicabile pliculețelor cu nicotină și că interdicția privind pliculețele cu nicotină urma să intre în vigoare în iunie 2026.
În baza răspunsului primit, Philip Morris Moldova a lansat comercializarea pliculețelor cu nicotină la finalul lunii mai. La peste două luni de la începerea comercializării produsului, pe 28 iulie 2026, ANSP a efectuat controale simultane în zece puncte de vânzare ale partenerului comercial al companiei. Ulterior, în cadrul procedurilor contravenționale, ANSP a solicitat și suspendarea activității partenerului comercial pentru o perioadă de până la 12 luni.

ANSP a efectuat controale și la depozitul distribuitorului companiei, precum și la depozitul Philip Morris. Măsurile au fost extinse și au inclus retragerea produselor ZYN deja distribuite, colectarea acestora din punctele de vânzare și, în cele din urmă, distrugerea lor.

„Suntem deosebit de preocupați de severitatea și caracterul disproporționat al acestor măsuri. În opinia noastră, procesele-verbale de control nu explică necesitatea de a distruge produsele. Toate aceste măsuri sunt în prezent contestate în instanțele de judecată, iar legalitatea lor urmează să fie stabilită de către instanțele competente”, se menționează în reacția oficială a companiei.

Compania susține că măsurile aplicate ridică o serie de aspecte importante privind securitatea juridică, predictibilitatea cadrului de reglementare și încrederea investitorilor în Republica Moldova. Prin urmare, Philip Morris Moldova solicită autorităților competente din Republica Moldova să identifice o soluție legală și echilibrată, care să protejeze consumatorii, să combată comerțul ilicit, să protejeze veniturile bugetare și să consolideze reputația Republicii Moldova ca destinație de încredere pentru investițiile internaționale.

06 Oct. 2026, 16:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 16:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Companiile aeriene nu vor mai putea impune vouchere în locul compensațiilor bănești fără acordul scris al pasagerilor. Un proiect elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Autoritatea Aeronautică Civilă prevede că pasagerii vor alege cum să primească despăgubirile și stabilește explicit dreptul la compensație pentru sosirea la destinație cu cel puțin trei ore întârziere.

Potrivit proiectului, compensațiile vor fi achitate, la alegerea pasagerului, în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată sau cec bancar. Voucherele, bonurile valorice, creditarea conturilor interne de utilizator și alte servicii alternative vor putea fi oferite numai cu acordul expres, prealabil și în scris al beneficiarului.

Operatorii aerieni nu vor putea aplica reguli interne care restrâng drepturile pasagerilor, iar clauzele care contravin regulamentului vor fi nule de drept.

Proiectul clarifică și condițiile de acordare a compensațiilor pentru zborurile întârziate. Va conta întârzierea înregistrată la destinația finală, raportată la ora programată de sosire. O întârziere de peste două ore la decolare nu va genera automat dreptul la despăgubiri dacă pasagerul ajunge la destinație cu mai puțin de trei ore întârziere.

Sumele prevăzute de regulament rămân neschimbate: 250 de euro pentru zborurile de până la 1 500 de kilometri inclusiv, 400 de euro pentru cele între 1 500 și 3 500 de kilometri și 600 de euro pentru distanțe mai mari. Acordarea compensațiilor rămâne supusă condițiilor și excepțiilor aplicabile, inclusiv celor privind împrejurările extraordinare.

Autorii susțin că modificările sunt necesare pentru eliminarea interpretărilor diferite ale regulilor actuale. În ultimul an, Autoritatea Aeronautică Civilă a primit șapte petiții prin care au fost solicitate compensații pentru întârzieri de peste două ore la plecare, dar mai mici de trei ore la sosire. Două decizii ale instituției au fost contestate în procedura prealabilă, iar una dintre cauze este examinată în instanță.

Ministerul precizează că proiectul nu introduce o categorie nouă de obligații pentru companiile aeriene, ci clarifică în legislația națională condițiile de compensare rezultate din practica europeană.