Piața petrolului se umple. Oferta va depăși cererea cu 3,7 milioane barili pe zi

12 Feb. 2026, 15:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Feb. 2026, 15:23 // Actual //  Ursu Victor

Cererea mondială de petrol va crește în acest an mai lent decât se estima anterior, potrivit celui mai recent raport al Agenția Internațională pentru Energie, citat de Reuters.

IEA anticipează că piața globală va continua să se confrunte cu un excedent semnificativ de ofertă, chiar dacă în luna ianuarie au existat perturbări ale livrărilor.

Pentru anul 2026, oferta mondială de petrol ar urma să depășească cererea cu 3,73 milioane de barili pe zi – estimare similară celei din luna precedentă. Un astfel de surplus ar reprezenta aproximativ 4% din cererea globală și depășește alte prognoze existente pe piață.

În raport se menționează că escaladarea tensiunilor geopolitice, furtunile de zăpadă și temperaturile extreme din America de Nord, precum și întreruperile livrărilor din Kazahstan au determinat o inversare temporară a tendinței pieței, cu presiuni de creștere a prețurilor.

Potrivit IEA, cererea globală de petrol va crește în acest an cu 850.000 de barili pe zi, cu 80.000 de barili pe zi mai puțin decât estimarea din luna trecută și semnificativ sub prognoza publicată recent de grupul de producători OPEC.

Noile date sugerează menținerea unei presiuni structurale pe piața petrolului, în condițiile unei oferte ridicate și ale unei dinamici mai temperate a cererii globale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 15:19 // Actual //  Ursu Victor

Chiriile apartamentelor au înregistrat o creștere anuală de aproape 20%, în timp ce cheltuielile de întreținere și administrare a blocurilor de locuit s-au majorat cu peste 22%, potrivit datelor Raportului asupra inflației din noiembrie 2026, publicat de Banca Națională a Moldovei, care constată intensificarea presiunilor asupra costurilor locative.

Potrivit BNM, în septembrie 2026, prețurile pentru închirierea apartamentelor au crescut cu 19,6% comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Banca centrală explică această evoluție prin intensificarea cererii pentru locuințe, care a exercitat presiuni asupra tarifelor de închiriere.

În același timp, cheltuielile de întreținere și alte cheltuieli administrative în clădirile colective au înregistrat o creștere anuală de 22,65% în septembrie, comparativ cu doar 5,25% în luna iunie. Astfel, în numai trei luni, ritmul anual de scumpire al acestor servicii a accelerat cu 17,4 puncte procentuale.

Aceste evoluții au contribuit la menținerea presiunilor inflaționiste în economie. Potrivit raportului, inflația de bază a constituit, în medie, 5,43% în trimestrul III 2026, cu 0,27 puncte procentuale peste nivelul trimestrului precedent.

Scumpirile nu s-au limitat însă la sectorul locativ. BNM arată că pachetele turistice internaționale au înregistrat o majorare anuală de 22,88% în septembrie, în timp ce prețurile serviciilor de alimentație publică au crescut cu 9,63%.

În pofida unor evoluții relativ stabile ale inflației de bază, banca centrală constată că anumite categorii de servicii continuă să înregistreze creșteri de prețuri, care alimentează presiunile asupra bugetelor gospodăriilor.

La nivel general, inflația anuală a accelerat de la 6,34% în iulie la 6,96% în august și 8,6% în septembrie 2026, depășind limita superioară a intervalului-țintă urmărit de BNM.

.