Planeta se înarmează. Cheltuielile militare globale cresc în ritm fără precedent din 1988

Cheltuielile militare mondiale au atins în 2024 cel mai ridicat nivel de după sfârșitul Războiului Rece, ajungând la 2.718 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI). Față de anul anterior, cheltuielile pentru apărare au crescut cu 9,4% în termeni reali, înregistrând cel mai accentuat avans anual de cel puțin din 1988 încoace.

Aceasta este a zecea creștere consecutivă a bugetelor militare la nivel mondial, cu o acumulare de 37% între 2015 și 2024, arată analiza SIPRI. În 2024, ponderea cheltuielilor militare în PIB-ul global a urcat la 2,5%. Tendința de creștere a fost observată în toate regiunile lumii, cu accent deosebit în Europa și Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Ucraina și al conflictului din Gaza. Cele mai mari salturi anuale în cheltuieli s-au înregistrat în Israel (+65%) și Rusia (+38%).

Raportul SIPRI arată că cinci țări concentrează 60% din cheltuielile militare mondiale: SUA (37%), China (12%), Rusia (5,5%), Germania (3,3%) și India (3,2%), totalizând peste 1,6 trilioane de dolari. În 2024, cheltuielile militare au reprezentat, în medie, 7,1% din cheltuielile guvernamentale globale, iar cheltuielile militare pe cap de locuitor au atins cel mai ridicat nivel din 1990 – 334 de dolari.

Statele Unite au cheltuit 997 miliarde de dolari pentru apărare în 2024, urmate de China cu 314 miliarde de dolari. Rusia a alocat 149 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 7,1% din PIB-ul său, în timp ce Ucraina a devenit al optulea cel mai mare cheltuitor militar, cu 64,7 miliarde de dolari (34% din PIB), o creștere anuală de 2,9%.

În Europa, cheltuielile militare totale au crescut cu 17%, ajungând la 693 miliarde de dolari. Toate țările europene și-au majorat bugetele de apărare, cu excepția Maltei.

De asemenea, în 2024, cheltuielile militare ale statelor membre NATO au depășit 1,5 trilioane de dolari, reprezentând 55% din totalul mondial. Cele 32 de state europene membre NATO au cheltuit împreună 454 miliarde de dolari pentru apărare, iar 18 dintre acestea au atins pragul de 2% din PIB alocat apărării – față de 11 state în 2023.

Într-un raport anterior, publicat în martie 2025, SIPRI a estimat că exporturile de armament ale Rusiei au scăzut drastic în urma invaziei din Ucraina, cu un declin de 47% în 2024 comparativ cu 2022. În ultimii cinci ani, vânzările externe de arme rusești s-au redus cu 64%, iar cota Rusiei pe piața globală de armament a coborât la 7,8%.

#planeta #arme #bani

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova, tradițional unul dintre marii exportatori de ulei de floarea-soarelui, înregistrează schimbări majore pe piață, iar importurile cresc pe fondul problemelor din industria locală de procesare, arată o analiză a economistului Iurie Rija.

Datele analizate arată că în sezonul 2025–2026 (iulie 2025 – aprilie 2026), importurile de ulei de floarea-soarelui au urcat la 12.896 tone, în timp ce exporturile au ajuns la 73.322 tone. Deși exporturile și-au revenit față de sezonul precedent, raportul dintre export și import s-a redus semnificativ la 1 la 5,7, comparativ cu 1 la 43 în perioadele considerate normale.

Economistul susține că această schimbare reflectă o problemă structurală: procesarea internă funcționează sub capacitate, iar o parte importantă a materiei prime părăsește țara sub formă de semințe neprocesate, ceea ce obligă piața internă să acopere o parte din necesarul de ulei prin importuri.

Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte evidențiate în analiză este situația companiei „Floarea Soarelui”, controlată de milioanarul Vaja Jhashi, considerată simbolul industriei locale de procesare. Dacă în anii de vârf uzina exporta peste 180.000 de tone de ulei anual, acum aceasta a ajuns în postura de importator și a adus în perioada ianuarie–aprilie 2026 circa 985 de tone de ulei rafinat din Ucraina.

Potrivit lui Iurie Rija, compania și-a epuizat stocurile de semințe disponibile pentru procesare și a fost nevoită să recurgă la importuri pentru a onora contractele comerciale existente. În paralel, reluarea producției la volume reduse a devenit nerentabilă din cauza costurilor fixe ridicate.

Analiza mai arată că traderii au fost mai competitivi decât procesatorii în relația cu fermierii, oferind plăți rapide pentru recoltă. Astfel, materia primă a fost exportată înainte să ajungă la fabrici, ceea ce a dus la situația în care una dintre cele mai mari uzine de procesare din Republica Moldova importă acum produsul pe care îl producea anterior în cantități mari.