Putin a fost trădat de ai lui! Zelenski a scăpat de trei tentative de omor

04 Mart. 2022, 09:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2022, 09:28 // Actual //  bani.md

O forță mercenară susținută de Rusia s-a aflat în spatele a două dintre atacurile planificate pentru asasinarea președintelui Ucrainei. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost vizat de asasinat de trei ori de când trupele ruse au invadat țara sa săptămâna trecută. Potrivit unui raport publicat de Times of London, Zelenski a evitat atentatele asupra vieții sale, după ce oficiali ruși care se opun războiului au furnizat informații despre atacurile planificate împotriva oficialilor guvernamentali ucraineni.

Președintele Zelensky a supraviețuit la cel puțin trei tentative de asasinat în ultima săptămână, a aflat The Times. Două grupe de asasini diferite au fost trimise pentru a-l ucide pe președintele ucrainean: mercenari ai grupului Wagner susținut de Kremlin și forțele speciale cecene. Ambele au fost zădărnicite de elemente care se opun războiului din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei.

Mercenarii Wagner din Kiev au suferit pierderi în timpul încercărilor lor și se spune că ar fi fost șocați de cât de exact și-au anticipat ucrainenii mișcările. O sursă apropiată grupului a spus că este „îngrijorător” cât de bine informată pare să fie echipa de securitate a lui Zelensky.

Sâmbătă, un atentat asupra vieții lui Zelensky a fost dejucat la periferia Kievului. Oficialii ucraineni de securitate au spus că un grup de asasini ceceni a fost „eliminat” înainte de a desfășura atacul.

„Pot spune că am primit informații de la oficiali [Serviciul Federal de Securitate al Rusiei], care nu doresc să ia parte la acest război sângeros”, a declarat secretarul pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei la televiziunea ucraineană, potrivit Times. Raportul afirmă că Grupul Wagner, o forță mercenară paramilitară susținută de Rusia, s-a aflat în spatele a două dintre încercările care, probabil, ar permite Rusiei să nege implicarea dacă grupul a reușit să-l ucidă pe Zelenski.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.