Războiul cu Iranul arde miliarde. Companiile lumii au pierdut deja 25 de miliarde de dolari

18 Mai 2026, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
18 Mai 2026, 10:53 // Actual //  Ursu Victor

Războiul dintre SUA și Iran a generat deja pierderi de cel puțin 25 de miliarde de dolari pentru companii din întreaga lume, iar nota de plată continuă să crească, arată o analiză realizată de Reuters.

Potrivit analizei, sute de companii din SUA, Europa și Asia sunt afectate de explozia prețurilor la energie, perturbarea lanțurilor de aprovizionare și blocajele comerciale provocate de situația din Strâmtoarea Hormuz – una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Cel puțin 279 de companii au anunțat deja măsuri de protecție pentru a reduce impactul financiar al conflictului. Printre acestea se numără majorări de prețuri, reduceri de producție, suspendarea dividendelor, concedii tehnice pentru angajați, introducerea taxelor suplimentare la combustibil și solicitări de ajutor de urgență din partea guvernelor.

Cele mai afectate sunt companiile aeriene, care concentrează aproape 15 miliarde de dolari din pierderile estimate. Prețul combustibilului pentru avioane aproape s-a dublat de la începutul conflictului.

Impactul se extinde însă și asupra altor sectoare. Gigantul auto japonez Toyota a avertizat asupra unui impact financiar estimat la 4,3 miliarde de dolari, în timp ce Procter & Gamble estimează o lovitură de aproximativ un miliard de dolari asupra profitului după taxe.

În paralel, blocarea Strâmtorii Hormuz de către Iran a împins prețul petrolului peste 100 de dolari pe baril, cu peste 50% mai mare decât înaintea războiului. Acest lucru a crescut costurile de transport și a afectat aprovizionarea cu materii prime precum fertilizanți, aluminiu, heliu și produse petrochimice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.