Recean i-a permis! Parlicov va merge la Gazprom să dea mâna cu Miller

21 Nov. 2024, 11:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Nov. 2024, 11:16 // Actual //  Ursu Victor

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a confirmat că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Parlicov, va avea o întâlnire cu președintele Gazprom, Alexei Miller, pentru a discuta despre tranzitul gazelor naturale către regiunea transnistreană. În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, difuzată miercuri, 20 noiembrie, Recean a subliniat importanța subiectului, menționând că Ucraina nu este singura cale pentru transportul gazelor către această regiune.

„Este un subiect foarte serios și este legat de tranzitul gazelor pentru regiunea transnistreană. Ucraina nu este singura cale de a transporta gazele către regiunea transnistreană”, a declarat prim-ministrul, clarificând că autoritățile moldovene sunt în căutarea unor soluții alternative.

În prezent, Republica Moldova dispune de stocuri suficiente de gaz pentru perioada până la sfârșitul lunii decembrie, iar până la finele lunii noiembrie se preconizează achiziționarea volumelor necesare pentru luna ianuarie 2025. Aceste discuții cu Gazprom vor juca un rol important în asigurarea securității energetice a țării pe termen mediu.

Această întâlnire vine într-un moment delicat pentru sectorul energetic din Republica Moldova, având în vedere dificultățile legate de conducerea Moldovagaz.

Pe 25 septembrie, noul Consiliu de Administrație al Moldovagaz trebuia stabilit, dar Ceban a rămas interimar din lipsa unui acord în Consiliul de Observatori, format din șase membri (patru din partea Gazprom și doi din partea Republicii Moldova), unde deciziile necesită minimum cinci voturi, complicând procesul decizional.

Moldovagaz este deținută în proporție de 50% de Gazprom, 35,3% de Agenția Proprietății Publice a Republicii Moldova și 13,14% de Tiraspoltransgaz. Conform datelor financiare, compania a obținut un profit de 1,282 miliarde de lei în 2023, în contrast cu pierderile de 323 milioane de lei înregistrate în 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 09:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 09:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Fostul premier Dorin Recean nu mai face parte din Consiliul de administrație al Î.S. MoldATSA. Mandatul acestuia a încetat la 26 august 2026, în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.

Informația a fost confirmată de APP într-un răspuns oferit redacției Telegraph.md, după o solicitare de acces la informații de interes public.

Potrivit instituției, prin Ordinul APP nr. 349 din 26 august 2026, Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al MoldATSA. Documentul a intrat în vigoare în aceeași zi.

Recean fusese desemnat membru al Consiliului începând cu 15 iunie 2026, fără remunerație. La momentul numirii, directorul APP, Roman Cojuhari, declara că inițiativa îi aparținuse și că decizia fusese luată după o discuție cu fostul premier.

Ulterior, Dorin Recean explica faptul că implicarea sa la MoldATSA avea drept scop restructurarea întreprinderii. El anunțase încă din luna iulie că mandatul său urma să fie unul limitat și să se încheie odată cu finalizarea planului de restructurare.

În același timp, APP precizează că Dorin Recean rămâne membru al Consiliului de administrație al Operatorului de piață „Bursa Internațională a Moldovei” S.A. Agenția subliniază însă că această calitate nu rezultă dintr-o desemnare recentă făcută de APP.

Instituția mai afirmă că, la această etapă, nu intenționează și nu examinează numirea fostului premier în alte întreprinderi de stat sau societăți pe acțiuni în care statul deține participații.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!