Reformă fiscală în Moldova! Ce prevede noua politică fiscală și vamală pentru anul 2025

09 Iul. 2024, 07:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iul. 2024, 07:18 // Actual //  bani.md

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova a prezentat proiectul modificare a legislației fiscale și vamale, care vizează adaptarea la standardele europene și îmbunătățirea condițiilor economice interne. Proiectul propune modificări și completări la 13 legi naționale, cu accent pe reforme în administrarea vamală, aplicarea TVA și accizelor, anularea unor privilegii fiscale și vamale, printre altele.

Una dintre cele mai semnificative propuneri este majorarea cu 10% a cuantumului scutirilor de impozit pe venitul persoanelor fizice pentru anul viitor, prima ajustare majoră din 2023-2024. De asemenea, se propune ajustarea bazei impozabile pentru calculul impozitului pe bunurile imobiliare în 2025, o schimbare ce ar putea avea un impact considerabil pentru proprietățile cu o valoare estimată semnificativă.

O altă inovație majoră este introducerea noțiunii de „program de loialitate a planului de opțiuni pe acțiuni”, destinat angajaților companiilor rezidente. Acest program va permite angajaților să achiziționeze sau să primească acțiuni ale companiilor lor la prețuri preferențiale sau gratuit, consolidând legătura lor cu capitalul social al angajatorului.

În ceea ce privește administrarea fiscală, proiectul prevede sancțiuni mai aspre pentru companiile care nu instalează terminale de plată fără numerar, cu amenzi variabile între 4.000 și 6.000 de lei, și aplicarea unor noi penalități în cazul neconformității repetate.

Printre alte măsuri notabile se numără ajustarea ratelor accizelor pentru produsele din tutun și accesorii, extinderea veniturilor neimpozabile reglementate de Codul fiscal și acordarea dreptului de deducere a provizioanelor pentru instituțiile de credit nebancare.

Ministerul Finanțelor estimează că implementarea acestor măsuri nu va avea un impact semnificativ asupra veniturilor bugetare, dar va sprijini lichiditatea întreprinderilor și va stimula creșterea economică pe termen lung.

Proiectul de lege a fost deja supus unor consultări ample la nivelul Ministerului de Finanțe și al Comisiei Naționale pentru Consultare și Negociere Colectivă și urmează să fie discutat în Parlament pentru aprobare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 16:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom nu exclude o eventuală ajustare a tarifului la gazele naturale dacă evoluțiile pieței vor modifica semnificativ costul de achiziție, însă spune că este prea devreme pentru a estima nivelul unei posibile scumpiri. Într-un răspuns oferit BANI.MD, compania precizează că prețul mediu ponderat de procurare inclus în actualul tarif este de 598,52 euro pentru o mie de metri cubi.

Energocom amintește că aplică tariful reglementat aprobat prin Hotărârea ANRE, în vigoare din 1 septembrie. Anume în acest calcul, aprobat de regulator, este inclus prețul mediu ponderat de 598,52 EUR/1000 m³.

Compania precizează că valoarea de circa 630 de dolari pentru mia de metri cubi, invocată anterior în fundamentarea tarifului, nu poate fi folosită direct ca reper pentru costul gazelor din întreaga perioadă următoare, deoarece aceasta trebuie analizată în funcție de perioada și parametrii pentru care a fost efectuat calculul.

„Pentru tariful aplicat în prezent, reper este prețul mediu ponderat aprobat de ANRE prin Hotărârea nr. 512 din 21.08.2026”, se arată în răspunsul Energocom pentru BANI.MD.

Întrebată dacă, în condițiile în care prețul de achiziție ar fi urcat la peste 830 de dolari pentru mia de metri cubi, există riscul unei noi solicitări de majorare a tarifului, compania a invocat metodologia ANRE.

Potrivit pct. 60 din Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355 din 13 august 2021, dacă apar factori obiectivi care generează necesitatea majorării sau micșorării venitului reglementat cu peste 1%, furnizorul sau Agenția poate iniția procedura de ajustare a prețurilor în vigoare.

Energocom subliniază însă că, la această etapă, ar fi prematură estimarea unui nou tarif.

„O parte importantă a prețurilor pentru volumele care urmează să fie livrate în sezonul rece încă se formează, iar costul mediu ponderat depinde atât de prețurile efective de achiziție, cât și de volumele consumate în fiecare perioadă”, precizează compania.

Prin urmare, o eventuală ajustare a tarifului va putea fi calculată doar în baza parametrilor reali de achiziție și consum, conform metodologiei ANRE.

Energocom mai spune că monitorizează permanent evoluțiile de pe bursele internaționale și situația geopolitică, pe care o califică drept „foarte imprevizibilă”.

Ultima majorare a tarifului la gaz a fost operată la 1 septembrie când a crescut cu peste 40%, la 20,30 lei metru cub.